Timişoara: Vinul s-a făcut foarte dulce pe dealurile din Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Vinul s-a făcut foarte dulce pe dealurile din Banat

Bănăţenii cunosc savoarea unui pahar de Fetească Regală şi cei care au drum prin vestul ţării se opresc mereu pentru un vin bun, din zonă.

În concurenţă permanentă cu Murfatlarul şi Cotnariul, vinurile din Banat câştigă teren. „Exporturile au crescut în acest an, dar vrem să ne păstrăm cota pe piaţa naţională”, a spus Gheorghe Iova, directorul general al Cramelor Recaş. Cele mai bine vândute vinuri din cramele Banatului sunt cele din colecţia de lux. „Vara aceasta au fost foarte apreciate vinurile albe şi rose, dar şi cele de lux care costă între 35 şi 80 de lei”, a spus Mircea Apostolache, vânzător.

A început forfota printre şirurile de viţă de vie de pe dealurile din Banat, încă la începutul săptămânii trecute. Căldura din această vară a fost o binecuvântare pentru producătorii de vin din regiune şi strugurii s-au copt mai devreme.

Vin de cea mai dulce calitate

„O să recoltăm mai toate podgoriile, dar o să mai lăsăm câteva parcele la supramaturare pentru că ajută la calitatea vinului, pentru produsele de top”, a completat Gheorghe Iova. Muncitori din toată ţara au venit să culeagă cei mai dulci struguri din ultimii ani. Oamenii se pierd printre şirurile de vie încă de la prima oră a dimineţii şi ies de acolo cu cădiţe pline vârf.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce 2026 va fi un an important pentru familia regală britanică? Evenimentul marcant pe care îl va trăi Prințul George