Theodora Bertzi: “Irinel Columbeanu şi-a abuzat fetiţa! O consideră un fel de obiect de şantaj asupra soţiei sale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul deputatul Theodora Bertzi, de profesie medic, este de părere că omul de afaceri Irinel Columbeanu a exercitat abuzuri asupra fetiţei sale în vârstă de 5 ani, prin faptul că a postat filmuleţe pe youtube şi a dus-o la control la Institutul pentru Medicină Legală (IML).

Este foarte grav că părinţii au ajuns în această situaţie să îşi dispute copilul în asemenea fel. Este foarte grav că tatăl, domnul Columbeanu, care pur şi simplu cu tot ce a făcut în perioada aceasta, fie că vorbim de faptul că a dus copilul la IML sau a  postat pe youtube diverse filmuleţe, nu a făcut decât abuzuri repetate asupra propriului copil”, a declarat pentru adevarul.ro Theodora Bertzi, fost secretar de stat pe politici familiale.

Faptul că există persoane care îi induc copilului diverse vorbe şi idei este foarte grav pentru că un copil la vârsta Irinei, de 5 ani, este în perioada în care se definitivează emoţional. Se stabilizează tot ce înseamnă afectul la un copil. De obicei, copilul îşi creează o asemănare - dacă e fată cu mama, dacă e băiat cu tatăl. Ori ea, ca orice fetiţă, are reprezentarea mamei şi o ia ca model. Toate jignirile care au fost aduse mamei în perioada asta nu fac decât să îi facă rău. Dacă ea nu le înţelege acum, cu siguranţă le va înţelege mai târziu”, mai spune fostul deputat.

Theodora Bertzi apreciază că notorietatea familiei Columbeanu nu o va feri în viitor pe Irina de problemele din prezent ale părinţilor ei.

Ei sunt o familie cu notorietate. Aceste lucruri vorbite acum, spuse acum, se vor găsi foarte uşor, printr-o documentare simplă. La şcoală, copiii ştiu ce se vorbeşte în casă, ştiu cine este Irina Columbeanu. Mai târziu, este posibil să i se aducă asemenea jigniri faţă de ceilalţi copii. Este posibil să fie pusă într-o situaţie de inferioritate, să se simtă slabă. Reacţia ei va fi să îşi apere părinţii. Deci, tot ce face domnul Columbeanu acum este doar pentru a-i face rău copilului”.

Întrebată dacă atitudinea lui Irinel Columbeanu de a refuza să îi dea copilul Monicăi va conta în decizia finală a judecătorilor de acordare a custodiei definive, fostul secretar de stat a apreciat că da.

În mod normal da. Toate rapoartele psihosociale care vor fi cerute de instanţe vor cuprinde şi această perioadă. Judecătorii nu au cum să nu ia în considerare că măsurile întreprinse de tată nu au fost tocmai în interesul copilului. Vreau să pun în balanţă comportamentul Monicăi Columbeanu, care i-a surprins pe toţi prin faptul că a stat calmă, şi de autocontrolul de care a dat dovadă. Cred că asta va conta”.

Irina ar avea nevoie de o consiliere

Theodora Bertzi mai spune că în asemnea situaţii “nefericite”, Irina Columbeanu ar trebui să beneficieze de consilierea unui psiholog. “Acest psiholog ar trebui să lucreze nu numai cu copilul, dar şi cu tatăl şi cu mama. Vorbesc acum ca şi părinte. Ca părinte tânăr, este destul de greu de reacţionat în asemenea situaţii de divorţ. Un psiholog nu ar face decât să îi înveţe ce au de făcut cu copilul lor, iar copilul ar reuşi să înţeleagă că ambii părinţi au ajuns de comun accord la decizia de a se despărţi, că îşi va putea vedea ambii părinţi. Este nevoie de un psiholog pentru a se putea ajunge la o normalitate pentru copil”.

Fostul secretar de stat mai spune că acest tămbălău este total neaşteptat. “Dacă la Monica Columbeanu aveam mai puţine aşteptări pentru că e foarte tânără şi a fost luată de copil de acasă şi a fost făcută soţie, la Irinel Columbeanu, care este adult, vedem un comportament de bărbat adolescentin, nicidecum un bărbat matur care se desparte de soţia sa”.

Protecţia Copilului se poate sesiza în cazul lui Irinel Columbeanu pentru că a “săvârşit abuzuri asupra copilului”, adaugă Theodora Bertzi.

Ce a pus pe internet este un abuz. Faptul că a dus-o la IML ca să vadă cum s-a dezvoltat este un alt abuz. Dar el unde era? Era cu avionul plecat? Dacă se dovedeşte că nu a  fost bolnavă este încă un abuz pentru că a scos-o din tot programul ei zilnic. Domnul Irinel Columbeanu ar trebui să plătească nu numai amendă pentru asta. El o consideră pe Irina un fel de obiect de şantaj asupra soţiei sale, nicidecum un copil la care ţine şi pe care vrea să îl îngrijească cu dragoste", conchide ea.

Judecătoria Buftea a decis ca Irinel Columbeanu să plătească 2.000 de lei, pensie alimentară pentru fiica sa Irina, începând din această lună. Totodată, magistraţii de la Judecătoria Buftea au decis, ieri, că fetiţa trebuie să treacă imediat în custodia sa, până la pronunţarea divorţului. Irinel a declarat aseară că nu se va mai opune, de această dată. Astăzi, însă, poliţia a fost nevoită să spargă poarta reşedinţei de la Izvorani pentru ca Monica Columbeaanu să poată intra la fetiţa ei. Vezi aici detalii.



Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute