Tăriceanu pledează pentru o Europă cu o componentă politică puternică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, la Berlin, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu cancelarul federal Angela Merkel, că "suntem suporterii unei Europe cu o componentă

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, la Berlin, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu cancelarul federal Angela Merkel, că "suntem suporterii unei Europe cu o componentă politică puternică, nu numai cu o componentă economică". Tăriceanu a asigurat-o pe şefa executivului german, ţara care va prelua preşedinţia Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, de sprijinul României faţă de priorităţile agendei germane: elaborarea unei foi de parcurs pentru crearea unei constituţii europene comune, reiterarea valorilor europene, elaborarea unei politici energetice comune la nivel european. "Cred că e foarte important să se creeze un parteneriat Europa - Rusia pentru a avea o voce puternică comună, dar nicidecum în termeni conflictuali", a precizat premierul Tăriceanu, referitor la crearea unei politici energetice comune.
Discuţiile bilaterale au mai vizat promovarea unor proiecte comune privind eficienţa energetică, colaborarea pentru un proiect vizând prevenirea efectelor dezastrelor naturale pe Dunăre, subiectul Mării Negre, zonă nouă de interes pentru Uniunea Europeană, datorită resurselor energetice şi a potenţialului de dezvoltare.
Premierul Călin Popescu a efectuat, ieri, o vizită oficială de o zi în Germania, la invitaţia cancelarului german, Angela Merkel.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul