ţânţărenii revendică "Delta" Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ţânţărenii, cum sunt numiţi locuitorii comunei Dumbrăviţa, revendică "fundul" lacurilor din localitate, vestite printre pescari, dar şi printre ornitologi. Locuitorii din comună au depus

ţânţărenii, cum sunt numiţi locuitorii comunei Dumbrăviţa, revendică "fundul" lacurilor din localitate, vestite printre pescari, dar şi printre ornitologi. Locuitorii din comună au depus cereri pentru vreo 400 de hectare de teren, printre care şi lacurile care au aparţinut fostei CAP. Cererile au fost validate de comisia judeţeană de aplicare a Legii 18/1991, dar, pentru că n-au fost puşi în posesie şi nici n-au primit titluri de proprietate, ei trebuie să-şi primească înapoi vechile amplasamente, potrivit noilor prevederi în vigoare. Subprefectul Szakal Andras speră ca lucrurile să fie rezolvate pe cale amiabilă, dar este greu de crezut că se vor împăca autorităţile şi administratorii lacurilor. El a declarat că vor fi făcute verificări în perioada următoare pentru a afla al cui este luciul de apă şi care este situaţia cu terenul respectiv. "În mod normal, pământul ar trebui să fie al Agenţiei Domeniilor Statului", este de părere subprefectul, dar cei care au aplicat legile proprietăţii în alte judeţe au permis şi retrocedarea luciurilor de apă. Tot complexul de la Dumbrăviţa şi Lacurile 3 şi 4 Rotbav sunt declarate "Arii de Protecţie Specială Avifaunistică". Aria Specială de Protecţie Avifaunistică Dumbrăviţa reprezintă o zonă umedă de mare importanţă pentru România, prin existenţa culoarului de migraţie din Nordul şi Nord-Vestul Europei şi prin existenţa unor specii periclitate pe plan global, aria protejată va fi cuprinsă în lista Natura 2000 a Consiliului Europei. Specialiştii Facultăţii de Silvicultură Braşov au studiat peste 15 ani păsările din zonă şi migraţia acestora, ajungând la concluzia că întreaga arie funcţionează ca un culoar de deplasare permanent, până în prezent neperturbat de factori majori.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”