Tabără de Muncă Silnică şi Pedepsire!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În staţiunea harghiteană Bradul se va inaugura astăzi o tabără destinată, conform declaraţiilor administratorului, tinerilor pe care părinţii vor să-i pedepsească trimiţându-i, în

În staţiunea harghiteană Bradul se va inaugura astăzi o tabără destinată, conform declaraţiilor administratorului, tinerilor pe care părinţii vor să-i pedepsească trimiţându-i, în vacanţă, la muncă

O afacere care poate friza penalul, dat fiind faptul că poate conduce la exploatarea unor copii prin muncă, se derulează, începând de astăzi şi până pe 25 iulie, în localitatea Topliţa din judeţul Harghita. La "Tabăra de Muncă Silnică şi Pedepsire", care se pretinde o premieră în România prin ineditul ei, părinţii sunt invitaţi să-şi trimită copiii să muncească opt ore pe zi, sub paza unor "gardieni". La schimb, copiii ar urma să primească cazare şi masă gratuite 10 zile, atât cât au voie să stea în "tabără".

Cei interesaţi de o astfel de "distracţie" în Tabăra de Muncă Silnică şi Pedepsire din Harghita sau care vor să-şi trimită doar copiii sunt anunţaţi că vor fi cazaţi fie într-un camping, fie într-o cabană unde există un restaurant, piscină în aer liber cu apă termală şi club. În schimbul acestor facilităţi, tinerii şi nu numai trebuie să vopsească garduri, să sape şanţuri sau să muncească în bucătăria taberei.

"Ne aşteptăm ca părinţii să fie receptivi"

Administratorul Taberei de Muncă Silnică şi Pedepsire din Harghita, Edward Chirlacopschi, ne-a declarat, senin, că acest proiect a fost gândit special pentru disciplinarea tinerilor. "Ne aşteptăm ca părinţii să fie receptivi la oferta noastră, cu atât mai mult cu cât singurele cheltuieli sunt cele cu transportul. Cazarea şi masa sunt gratuite. Practic, tinerii îşi vor plăti aceste cheltuieli prin muncile pe care le vor presta aici, la solicitarea noastră", ne-a mărturisit Chirlacopschi. Programul de "relaxare" pentru cei care vin să-şi petreacă concediul aici este şi el unul impus: de la 8.00 la 22.00. "Vor fi puşi să facă muncile necesare unei tabere, cum ar fi reparat gardurile, vopsit, curăţirea piscinei şi a curţii, activităţi la bucătărie, adunat lemne. Orice este necesar din punct de vedere administrativ pentru funcţionarea taberei", ne-a mai precizat administratorul.

"Umilinţe verbale" din partea "gardienilor"

În programul taberei mai sunt prevăzute şi ore de pregătire fizică: de la flotări sau genuflexiuni şi alergările pe potecile din pădure, până la căţărarea pe funie şi multe "umilinţe verbale" din partea "gardienilor". Dat fiind programul impus, de la ora 8 dimineaţa până la 10 seara, organizatorul garantează că vizitatorii nu vor mai reuşi să facă altceva la sfârşitul zilei decât să doarmă! Tabăra de Muncă Silnică şi Pedepsire nu este însă singura de acest gen de la Topliţa.

Şi Tabără pentru Supravieţuire!

Tot aici va funcţiona şi Tabăra de Supravieţuire, asemănătoare ca şi "facilităţi" cu Tabăra de Commando, care cuprinde antrenamente de arte marţiale. La Tabăra de Supravieţuire se va dormi însă la cort iglu. De asemenea, la Topliţa există şi Tabăra de Muncă şi Recreere, unde organizatorii anunţă că programul de lucru este mult mai lejer decât la cea de Muncă Silnică şi Pedepsire: doar 6 ore pe zi! Asemănătoare cu Tabăra de Muncă şi Recreere este şi Tabăra de Voluntariat. La ambele, masa şi cazarea sunt gratuite.

Nu este o metodă de disciplinare să forţezi un tânăr să muncească. Mai târziu, el va rămâne cu impresia că munca nu e un lucru bun. În plus, o astfel de tabără încalcă dreptul copiilor la odihnă şi recreere, la joacă şi la a-şi exprima liber opinia
Simona Pelea
purtător de cuvânt, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului

Mai multe pentru tine:
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate