Sugestii studenţeşti pentru legea universităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un alt fapt de menţionat este că noua lege trebuie să împiedice coruperea învăţământului de către oricare dintre membrii care interacţionează în mediul academic. Aceasta presupune

Un alt fapt de menţionat este că noua lege trebuie să împiedice coruperea învăţământului de către oricare dintre membrii care interacţionează în mediul academic. Aceasta presupune asigurarea transparenţei oricărui proces decizional, precum şi asigurarea participării tuturor membrilor comunităţii la deciziile care îi afectează. Interesele personale meschine şi lipsa de profesionalism nu au ce căuta în instituţiile de învăţământ superior, aşa cum nici profesorii trecuţi de vârsta pensionării sau care deţin prea multe norme şi funcţii nu mai au ce căuta în tabloul academic din viitorul apropiat. Legea învăţământului superior va trebui să ofere soluţii pentru a se asigura de toate acestea, iar cei care o propun, o dezbat şi o adoptă poartă responsabilitatea pentru un pas important în dezvoltarea generaţiilor de intelectuali care constituie viitorul nostru. Dacă cei care realizează importanţa acestei schimbări vor face toate eforturile posibile şi vor contribui constructiv la acest act normativ şi la respectarea lui ulterioară, pasul poate deveni saltul calitativ pe care îl aşteptam de mult.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute