STUDIU Şase din zece români se declară mulţumiţi de locul lor de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procentul românilor din mediul urban care se declară mulţumiţi de locul lor de muncă este în creştere, de la 55% în 2016 la 61% în 2019, arată un studiu realizat de către compania iSense Solutions.

Creşterea satisfacţiei la locul de muncă este şi mai vizibilă pe segmentul de tineri între 18 şi 23 de ani (77% anul acesta, versus 60% în 2016), cât şi pe segmentul 26-34 de ani (de la 58% în 2016 la 71% în 2019). Totodată, un procent mai mare de angajaţi români din mediul urban spun că au activităţi interesante sau captivante la locul de muncă – 53% în 2019 faţă de 47% în 2016.

„Motivele pentru care românii îşi doresc o carieră la locul actual de muncă sunt: pentru că îşi primesc salariul la timp (60%), pentru că se înţeleg bine cu colegii (59%), pentru că s-au pregătit în domeniul în care activează în prezent (52%), pentru că jobul este interesant (49%), pentru că simt că munca lor este utilă (44%) şi pentru că se simt respectaţi (43%)”, se mai precizează în comunicat.

   

„De asemenea, a crescut numărul celor care afirmă că sunt bonusaţi atunci când fac o treabă bună, de la 25% în 2016 la 30% în 2019. În plus, mulţumirea faţă de beneficiile oferite de către angajator este şi ea în creştere, de la 23% acum 3 ani la 28% în prezent”, se arată în comunicat.

   

În ceea ce priveşte numărul de ore petrecut la muncă, acesta a scăzut uşor, de la 8,5 ore pe zi în 2016 la 8,3 în 2019. În plus, puţin peste jumătate dintre români (55%) vor o carieră la actualul loc de muncă. Procentul este în uşoară creştere faţă de 2016, când 51% declarau acest lucru.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani