Strada se goleşte de cerşetorii în scutece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma campaniei Adevărul, autorităţile au început să smulgă micuţii puşi să cerşească din ghearele abuzatorilor Zece minori obligaţi să cerşească pe străzile

În urma campaniei Adevărul, autorităţile au început să smulgă micuţii puşi să cerşească din ghearele abuzatorilor

Zece minori obligaţi să cerşească pe străzile Bucureştiului au fost internaţi în centrele de plasament, iar Poliţia Capitalei a sancţionat zeci de cerşetori adulţi. În plus, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului a iniţiat, în Bucureşti, o campanie de avertizare a copiilor care apelează la mila publică. Toate aceste măsuri au urmat anchetei sociale derulate de Adevărul în luna februarie, campanie ce a vizat drama micuţilor controlaţi de reţelele de cerşetori.

Mama sifilitică, la cerşit cu un bebeluş de 11 luni

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din sectorul 6 a reuşit să ia în custodie zece minori cu vârste cuprinse între 11 luni şi 10 ani, în urma a două intervenţii care au necesitat aportul poliţiştilor. Un grup de şapte copii a ajuns în centrul de plasament după ce oamenii legii au constatat că aceştia erau puşi să cerşească în intersecţia de lângă Plaza România. Cei cinci adulţi de etnie rromă care-i supravegheau zi de zi pe micuţi s-au ales cu proces-verbal. Conform legii, ar trebui să urmeze dosarul penal şi închisoarea între 1 şi 5 ani. Alţi trei minori au fost ridicaţi din zonele Piaţa Crângaşi şi Autogara Militari. Poliţiştii au obligat o mamă de 30 de ani să-şi lase bebeluşul de numai 11 luni în grija asistenţilor sociali. Conform angajaţilor DGASPC din sectorul 6, femeia respectivă mai are la activ cel puţin 7-8 sancţiuni pentru folosirea bebeluşului la cerşit. Acelaşi cuplu a fost surprins şi de unul dintre fotoreporterii Adevărul, iar poza cu pricina a apărut pe prima pagină a ziarului, în data de 13 februarie. Asistenţii sociali au precizat că mama bebeluşului are sifilis şi că a consumat droguri în timpul sarcinii.

Zonele ideale pentru întins mâna

Poliţia Capitalei şi-a intensificat acţiunile "de depistare" a cerşetorilor în luna februarie. Între zilele 22 şi 28, oamenii legii au găsit zece persoane care cerşeau în zonele Gara de Nord, Dristor, Grozăveşti şi Piaţa Victoriei. În patru din aceste cazuri, adulţii foloseau la cerşit copii în faşă.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor