Spitalul Militar din Bucureşti se află în carantină. Ce presupune măsura de siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măsura, luată pentru siguranţa pacienţilor şi pentru personalul propriu FOTO Facebook

Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila“ se află în carantină de miercuri, accesul vizitatorilor în secţiile unităţii medicale fiind interzis, potrivit unui comunicat emis de instituţie.

„În urma analizei, cu maximă celeritate, a evoluţiei fenomenului Coronavirus Covid 2019 în România, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davila', din dorinţa de a acorda servicii de sănătate în condiţii de maximă siguranţă pentru pacienţi şi pentru personalul propriu, dispune următoarele măsuri de prevenire a contaminării, care vor fi adaptate la evoluţiile ulterioare ale acestei ameninţări la adresa sănătăţii publice: începând cu data de 26 februarie - SUUMC intră în carantină, sens în care vizitatorii nu vor mai avea acces în secţiile spitalului", se arată în comunicat.

În momentul internării, pacientul va primi un număr de identificare (numărul foii de observaţie), care va fi comunicat, cu permisiunea acestuia, aparţinătorilor. Rudele vor avea, astfel, la dispoziţie un număr de telefon şi intervalul orar în care pot suna pentru informaţii despre pacient, în baza numărului de identificare.

„Toate consultaţiile şi internările de zi se vor realiza în spaţiile având această destinaţie, fie din Ambulatoriul integrat, fie în zonele special amenajate. În ambulatoriu şi în zonele de spitalizare de zi rugăm pacienţii care se pot deplasa pe cont propriu să vină singuri, cu 15 minute (nu mai repede) înainte de ora programării. Persoanele cu dizabilităţi vor putea fi însoţite de un singur aparţinător", precizează reprezentanţii spitalului.

Accesul pacienţilor în unitatea medicală se va realiza numai pe la punctul de control situat în Calea Plevnei 134, atât pentru intrare cât şi pentru ieşire, iar punctul de control acces "Astoria" va fi închis pentru pacienţi.

Pe poarta din Calea Plevnei 134, accesul auto este permis doar pentru ambulanţe, maşini de aprovizionare şi autoturisme care transportă pacienţi imobilizaţi, nedeplasibili, ieşirea urmând a se realiza pe poarta "Astoria".

Accesul personalului unităţii, cu autoturisme personale, se va face numai pe poarta de acces situată pe str. Vulcănescu 88, iar accesul pietonal pe toate punctele control-acces, pe baza legitimaţiei de salariat. Personalul medical şi cel de îngrijire şi auxiliar va purta echipament de protecţie, respectiv echipamentul medical complet.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică