Spitalul Colentina devine spital pentru tratarea noului coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Colentina devine spital pentru internarea şi tratarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19, a anunţat luni secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Spitalul Colentina se transformă în unitate pentru tratarea cazurilor de COVID-19.

Secretarul de Stat din Ministerul Sănătăţii a precizat că spitalulul va putea rechiziţiona stocuri de medicamente şi că angajează de urgenţă infecţionişti şi epidemiologi.

Internările cu alte simptomatologii decât infectarea cu COVID-19 vor fi limitate la Spitalul Colentina în curând,
după ce pacienţii care se află internaţi în prezent vor fi trataţi şi externaţi. După aceeea, spitalul va trata exclusiv pacienţi infectaţi cu COVID-19.

Nelu Tătaru a mai precizat că sunt suficiente locuri de cazare în ţară pentru cei care vor fi carantinaţi.


Directorul medical de la Spitalul Colentina, Bogdan Furtună, a precizat că pacienţii internaţi vor fi transferaţi către alte spitale. „Toată lumea se mobilizează, e un front comun acum”, a precizat Furtună.
Acesta a mai spus că spitalul trebuie eliberat pentru a face loc pacienţilor infectaţi cu COVID-19. Se vor trata pacienţi cu COVID-19 şi cu alte afecţiuni acute.

În prezent, sunt circa 380 de pacienţi internaţi la Colentina. Un sfert din aceştia pot fi externaţi în următoarele zile, iar restul, transferaţi către alte unităţi medicale, a mai spus Furtună.

Directorul medical a precizat că spitalul este echipat corespunzător şi că există suportul medicilor infecţionişti de la Spitalul de Boli Infecţioase „Matei Balş”. „Colentina şi Balşul vor deveni un singur spital, aşa trebuie să le vedem”, a mai precizat Furtună.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!