Specialiştii avertizează că Omicron se poate transmite de la o persoană la alta, fără ca acestea să fie în contact

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Varianta Omicron a coronavirusului este extrem de infecţioasă şi se transmiste pur şi simplu prin aer, ceea ce face ca distanţa de siguranţă de un metru şi jumătate să nu ne ajute prea mult, a afirmat doctorul Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină.

”Până la Omicron noi vorbeam despre faptul că SARS-CoV-2 se transmite prin picăturile de salivă de la strănut sau tuse. De altfel, distanţa de siguranţă de un metru şi jumătate – doi metri a fost stabilită ca fiind cea pe care picăturile o pot parcurge până cad pe pământ. În cazul Omicron s-a demonstrat că se poate transmite fără a avea nevoie de acele picături. Se transmite pur şi simplu prin aer, ceea ce face ca această distanţă de siguranţă să nu ne ajute prea mult. Însă foarte importantă este ventilarea spaţiilor închise şi purtarea corectă a măştii. În literatura de specialitate este descris un caz în care transmiterea de la o persoană la alta s-a făcut fără ca acestea să fie în contact. Pur şi simplu o persoană s-a aflat într-o încăpere, într-un birou, a ieşit, iar o alta a intrat după aceasta la câteva zeci de minute, fără să fi existat în prealabil o aerisire a spaţiului, virusul era în aer, l-a luat şi s-a infectat”, a explicat doctorul Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină pentru Ziare.com

Specialistul subliniază însă că ”riscul de a face Covid este un risc individual”. 

„Vom constata la un moment dat că sunt persoane care nu s-au vaccinat niciodată locuiesc cu persoane care poate s-au infectat de mai multe ori şi nu s-au îmbolnăvit niciodată. Dar nu putem să extrapolăm de la nivel individual la populaţii întregi. Însă este necesar să folosim datele populaţionale obţinute din studiile clinice pentru vaccinuri pentru a putea recomanda vaccinarea pentru că este clar că aceasta scade toate riscurile”, a mai explicat medicul.

Potrivit unor studii citate de Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA ,  transmiterea COVID-19 prin inhalarea virusului în aer poate avea loc la distanţe mai mari 1,8 metri.

Potrivit sursei citate, particulele de la o persoană infectată se pot deplasa într-o întreagă încăpere şi pot rămâne în aer ore în şir chiar dacă persoana infectată a părăsit camera.

Răspândirea poate apărea uneori şi prin contactul cu suprafeţele contaminate, deşi această posibilitate este acum considerată mai puţin probabilă. 

Deşi riscul de infecţie prin inhalarea particulelor purtătoare de virus scade în general odată cu distanţa faţă de persoanele infectate şi cu timpul, există unele circumstanţe care cresc riscul de infecţie, precum:

  • prezenţa în spaţii închise mai degrabă decât în aer liber, în special în medii interioare unde ventilaţia cu aer exterior este inadecvată.
  • efectuarea unor ctivităţi care cresc emisia de fluide respiratorii, cum ar fi vorbirea tare, cântatul sau exerciţiile fizice.
  • expunerea, mai mult decât câteva minute, prin aflarea în spaţii aglomerate, mai ales dacă masca este purtată în mod inconsecvent sau necorespunzător.
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese