Sorina Pintea a făcut o vizită inopinată şi a descoperit dezastrul de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut o vizită inopinată, vineri, la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", pavilionul Zerlendi, în urma sesizărilor primite din partea unor pacienţi care reclamă condiţiile proaste din unitatea medicală, ea promiţând că va lua urgent măsuri pentru ca situaţia să fie remediată.

"Am trăit o dezamăgire foarte mare, am avut senzaţia că m-am întors în timp. Pacienţii nu trebuie să suporte, pe lângă boală, condiţiile proaste pe care această unitate sanitară le oferă. Pe lângă lipsa dotărilor cu aparatură şi mobilier, mizeria m-a deranjat la fel de mult. Nu înţeleg blazarea personalului medical, de ce acceptă să-i expună pe pacienţi şi pe ei înşişi, acceptând aceste condiţii de foarte multă vreme. Voi lua urgent măsuri pentru ca această situaţie să fie remediată", a declarat Sorina Pintea, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii remis vineri agerpres.ro.

Ministrul Sănătăţii a susţinut că trebuie urgent suplimentat personalul care asigură curăţenia în pavilionul Zerlendi, care are în componenţă trei secţii cu 160 de paturi.

"De asemenea, cei 8,4 milioane lei solicitaţi cu siguranţă nu sunt suficienţi pentru ca toate corpurile de clădire ale Spitalului 'Marius Nasta' să fie reabilitate, la fel cum nici lămpile ultraviolete solicitate nu sunt singurele echipamente necesare pentru dotarea acestui spital. Vom analiza şi care vor fi sancţiunile pe care le vom aplica în acest caz", a mai declarat Sorina Pintea, conform comunicatului citat.

Potrivit MS, în urmă cu două luni, ministrul Sănătăţii a avut o întâlnire cu consiliul medical şi conducerea Spitalului "Marius Nasta", în care a solicitat întocmirea urgentă a necesarului de dotări şi reparaţii pentru această unitate sanitară.

"Ministrul Sănătăţii şi-a exprimat atunci intenţia de a finanţa lucrările de reparaţii necesare şi achiziţia de aparatură, astfel încât să fie îmbunătăţite condiţiile de cazare şi serviciile medicale oferite în acest spital. Necesarul transmis de conducerea Spitalului "Marius Nasta" la Ministerul Sănătăţii nu acoperă în totalitate nevoile de reparaţii şi dotare ale unităţii sanitare, de aceea, astăzi, ministrul Sănătăţii a decis să se implice personal în întocmirea necesarului de investiţii pentru reparaţii şi achiziţie de aparatură medicală necesară", mai relevă sursa citată. 

Mai multe pentru tine:
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet