Şoferii români, cei mai „mortali“ din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a înregistrat o scădere a numărului de victime prin accidente rutiere mortale, România se menţine cap de afiş la nivel european, cu 97 de decese la milionul de locuitori, potrivit unui raport al Comisiei Europene.

România a rămas şi anul trecut ţara cu cel mai mare număr de decese rutiere, cu 97 de morţi la milionul de locuitori, în condiţiile în care Marea Britanie înregistrează doar 27 de astfel de decese la un milion de oameni. Asta arată cele mai recente statistici publicate de Comisia Europeană, potrivit cărora numărul morţilor de pe şosele a crescut în 2016 faţă de anul 2015, când existau 95 de victime la milionul de locuitori. Cele mai multe astfel de tragedii se produc din cauza infrastructurii deficitare de la noi. Dar de câţiva ani mai există un motiv care duce la accidente soldate cu morţi: agresivitatea şi neatenţia şoferilor români. „Pe lângă persoanele ucise în accidentele rutiere, sunt multe altele care suferă răni serioase şi care ajung să fie afectate pe viaţă. Mai exact, cele mai multe dintre victimele care rămân în viaţă au nevoie de spitalizare continuă şi de recuperare pe termen lung, ceea ce presupune eforturi majore pentru sistemele de sănătate şi cele de asistenţă socială”, arată psihologul Ionel Simionca, vicepreşedintele Asociaţiei PsihoTrafiQ.

„Din punct de vedere al vârstei, am observat o frecvenţă mai mare la tineri, atunci când vine vorba de agresivitate la volan. Aceştia îşi gestionează mai greu comportamentul agresiv din cauza lipsei de experienţă rutieră şi a indicelui de maturitate rutieră scazut, şi au tendinţa de a răspunde agresiv în trafic. În acest întreg proces, practica a demonstrat ca nu doar educaţia, cât mai ales propria raportare la maşina pe care o conduce poate genera un comportament agresiv. Acest lucru poate crea cogniţii disfuncţionale în raportarea şoferilor la trafic, deoarece simplul considerent că au o maşină puternică, masivă, le dă un sentiment de siguranţă şi nu iau în calcul siguranţa celorlalţi participanţi la trafic”, a explicat şi doctorul în psihologie Mihaela Rus.

Drumurile din mediul rural, cel mai mare pericol

În topul european, România este surclasată doar de Bulgaria, unde anul trecut au murit 99 de persoane în urma accidentelor rutiere, la fiecare milion de locuitori. „nu cifrele contează cel mai mult, ci vieţile pierdute şi familiile îndurerate. Chiar astăzi, pe drumurile din UE îşi vor pierde viaţa 70 de persoane şi de cinci ori mai multe persoane vor suferi accidente grave”, spune şi Violeta Bulc, comisar european pentru transport.

Potrivit cifrelor publicate de Comisia Europeană, discrepanţele între statele europene privind infrastructura şi siguranţa rutieră sunt majore, media europeană fiind de 50 de morţi la milionul de locuitori. Totuşi, potrivit experţilor, diferenţele dintre statele membre se reduc de la an la an. Olanda, Spania, Danemarca, Germania şi Irlanda se numără şi ele, alături de Marea Britanie şi Suedia, printre statele care au adoptat politici publice şi au investit în campanii de siguranţă ale participanţilor la trafic.

Însă persoanele care trăiesc în mediul rural sunt cele mai expuse la accidentele rutiere, tendinţă valabilă în întreg blocul european. Mai exact, 55% din accidentele mortale au loc pe astfel de drumuri, în timp ce 37% din numărul total al accidentelor produse în 2016 în UE au avut loc în oraşe. Doar 8% din acestea s-au petrecut pe autostrăzi, relevă acelaşi studiu întocmit de Comisia Europeană. În urma acestor accidente, 25.500 de europeni şi-au pierdut viaţa anul trecut şi alte 135.000 au suferit accidente grave care i-au lăsat cu sechele.

Alcoolul la volan, o problemă la români

46% din cei care au murit pe şosele erau şoferi sau pasageri în maşini, 21% erau pietoni, 14% se aflau pe motocicletă şi 8% pe bicicletă. Dacă în cazul celorlalte state principalul motiv al producerii accidentelor grave a fost neatenţia, în România 5% din accidentele rutiere mortale au fost provocate de şoferii care au consumat alcool înainte de a se urca la volan, susţin specialiştii Asociaţiei PsihoTrafiQ.

Potrivit acestora, reacţiile la volan ale şoferilor încetinesc simţitor direct proporţional cu creşterea alcoolemiei.

Astfel, la o alcoolemie de 0,3 la mie, şoferului i se înceţoşează imaginea şi nu mai estimează corect distanţele, la o alcoolimie de 0,5 la mie, i se micşorează viteza de reacţie şi nu mai estimează corect viteza cu care conduce. La o alcoolimie de sub 0,8 la mie, imaginea scade din claritate cu 10-20%, iar sub 1,1 la mie, acuitatea vizuală se reduce cu 20-30 de procente, timpii de reacţie cresc semnificativ, are tulburări de echilibru, nu poate vorbi coerent şi capacitatea de conducere este serios afectată.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie