Sindicaliştii de la Sanitas nu acceptă îngheţarea salariilor şi a sporurilor şi somează Guvernul să îşi respecte promisiunile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Sanitas a transmis, marţi, că somează Guvernul să îşi respecte promisiunile făcute salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială în toată perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă şi precizează că nu vor accepta îngheţarea salariilor şi a sporurilor.

”Biroul Executiv al Federaţiei Sanitas, întrunit în şedinţă extraordinară, astăzi, 29 decembrie 2020, a analizat proiectul Ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare aflat în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Din textul proiectului legislativ reiese intenţia Guvernului de a bloca aplicarea etapizată a Legii salarizării unitare 153/2017 pentru categorii importante de angajaţi din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială. În consecinţă, personalul tehnic-administrativ şi de deservire (TESA), infirmierele, brancardierii, îngrijitoarele, asistenţii sociali, salariaţii cu cele mai mici venituri din cele două sisteme, nu vor putea beneficia de dreptul legal de creştere a salariului de bază, începând cu 1 ianuarie 2021. De asemenea, proiectul de ordonanţă limitează veniturile salariaţilor cel mult la nivelul lunii decembrie 2020 ceea ce face imposibilă raportarea sporurilor şi a orelor de gardă la salariul aflat în plată”, a transmis, marţi, Sanitas, printr-un comunicat de presă. 

Sindicaliştii vorbesc despre ”intenţia vădită a Guvernului României de a bloca pentru salariaţii din sănătate şi asistenţă socială orice posibilitate de a beneficia de drepturile legale, în condiţiile în care aceşti salariaţi se află în prima linie a luptei pandemice de mai bine de 10 luni şi vor continua lupta şi în anul 2021, expunându-se pe ei şi familiile lor la riscuri enorme care deja au dus la decesul a peste 70 de salariaţi”. 

”În aceste condiţii, Federaţia SANITAS din România somează public Guvernul proaspăt instalat să îşi respecte promisiunile făcute salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială în toată perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, indiferent în ce poziţie s-au aflat actualii reprezentanţi guvernamentali în acea perioadă. De asemenea, atrage atenţia că nu va accepta declaraţia actualului premier care încearcă să ne convingă că marele câştig al acestei ordonanţe este faptul că nu se taie salariile şi îi reaminteşte premierului PNL că fostul guvern, tot PNL, şi-a asumat nişte angajamente faţă de lucrătorii din sănătate şi asistenţă socială iar caracterul aşa-zis temporar al îngheţării salariilor bugetarilor nu mai convinge pe nimeni: cu siguranţă el se va permanentiză”, au mai transmis sindicaliştii. 

Aceştia anunţă că nu vor accepta actuala formă a Ordonanţei de urgenţă. 

”Vom recurge la toate mijloacele de manifestare sindicală pentru a apăra drepturile EROILOR ROMÂNIEI DE AZI”, au precizat sindicaliştii Sanitas. 

Guvernul a pus în dezbatere publică şi ar urma să adopte, în şedinţa de miercuri, o OUG care prevede măsuri bugetar-fiscale pentru anul 2021.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare