Sindicaliştii de la Cartel Alfa ameninţă vor relua de luni protestele de la Ministerul Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii Confederaţiei “Cartel Alfa” acuză Guvernul de lipsă de reacţie şi de interes în rezolvarea problemelor pe care le au lucrătorii români şi anunţă că vor relua, de luni, acţiunile de protest la Ministerul Muncii.

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa” acuză Guvernul că nu a făcut niciun demers până acum în vederea modificarii Legii 62/2011, a dialogului social.
“Această lege, care a blocat negocierile colective şi a făcut aproape imposibilă reprezentarea salariaţilor de către sindicate, a fost adoptată în 2011 prin asumarea răspunderii de catre guvernul Boc, fără nicio dezbatere publică sau consens între partenerii sociali. Guvernul actual, deşi a promis şi a semnat un acord prin care s-a angajat că va aduce legislaţia la situaţia iniţială, corectând prevederile care prejudiciază salariaţii, acum pretinde consensul părţilor ca şi condiţie prealabilă modificării: toate sindicatele şi toate patronatele, autohtone sau multinaţionale. Este de fapt o strategie tipică de a întârzia la infinit nişte modificări pe care realitatea relaţiilor de muncă şi situaţia disperată a lucrătorilor români le reclamă ca extrem de urgente”, se precizează într-un comunicat al Cartel Alfa remis Mediafax.

Sindicaliştii amintesc că de la adoptarea Legii 62/2011 nu a mai fost încheiat niciun Contract Colectiv de Muncă (CCM) sectorial şi, în plus, a fost eliminat Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional (CCMUNN). În opinia sindicaliştilor, această situaţie a dus la reducerea dramatică a numărului de salariaţi acoperiţi de un contract colectiv, şi în consecinţă de drepturile şi clauzele pe care aceste contracte le conţineau.

“În faţa acestei lipse de reacţie şi interes a Guvernului în rezolvarea problemelor pentru lucrătorii din România, Confederaţia Naţională Sindicală «Cartel Alfa» reia din data de 17 noiembrie 2014 acţiunile de protest, prin pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, în intervalul orar 10.00-12.00”, se arată în comunicat.

Sindicaliştii “Cartel Alfa” au mai pichetat sediul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi în perioada 29 septembrie - 17 octombrie, iar în 7 octombrie au organizat un miting de amploare în Piaţa Victoria.
 

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne