Siguranţa deţinuţilor, în mâna procurorului Doru Dobocan
0Procurorul Doru Dobocan, fost şef al Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (fost SIPA), a fost numit de ministrul justiţiei, Monica Macovei, în funcţia de director al Direcţiei
Procurorul Doru Dobocan, fost şef al Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (fost SIPA), a fost numit de ministrul justiţiei, Monica Macovei, în funcţia de director al Direcţiei pentru prevenirea criminalităţii în mediul penitenciar din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Dobocan este cel care a coordonat procesul de desfiinţare a DGPA. Direcţia pentru prevenirea criminalităţii în mediul penitenciar are printre atribuţii identificarea şi prevenirea faptelor, situaţiilor şi împrejurărilor de nerespectare de către personalul ANP şi al unităţilor subordonate a drepturilor deţinuţilor ori de supunere a acestora la tortură, tratamente inumane sau degradante. De asemenea, Direcţia se va ocupa şi de identificarea şi prevenirea acţiunilor specifice criminalităţii, criminalităţii organizate, terorismului şi corupţiei, a faptelor sau evenimentelor cu consecinţe periculoase pentru siguranţa detenţiei.