Sexy-consiliera a pierdut banii UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experţii desemnaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului au respins proiectul european depus de sexy-consiliera Bianca Jurcă (27 de ani), angajată la Oficiul pentru IMM Timiş, unde mama ei este directoare.

Specialiştii au decis că proiectul depus de Bianca Jurcă nu îndeplineşte toate condiţiile şi nu l-au propus spre finanţare. „Este rezultatul unei analize tehnico-financiare realizate de experţi independenţi desemnaţi de minister. În urma acestor evaluări, proiectul nu a fost depus spre finanţare. Solicitantul poate contesta decizia la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului", a spus purtătorul de cuvânt al ADR Vest, Miruna Vitcu.

Aceasta susţine că decizia de respingere a proiectului s-a luat încă la începutul acestei săptămâni, înainte de izbucnirea scandalului în care a fost implicată Bianca Jurcă. Tânăra consilieră nu a putut fi contactată, dar înainte de aflarea rezultatului, ea se aştepta ca proiectul depus să aibă probleme. „Din câte am auzit ieri, chiar sunt nişte probleme cu proiectul meu. Am primit înştiinţare că trebuie să fac nişte clarificări", a declarat Bianca Jurcă săptămâna aceasta. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete