Sex şi politică!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce apropie două partide, destul de diferite ca obiective politice, cum sunt PNG şi PLD? Militanţii ambelor formaţiuni au un program sexual asemănător, reuşind să-şi treacă în

Ce apropie două partide, destul de diferite ca obiective politice, cum sunt PNG şi PLD?

Militanţii ambelor formaţiuni au un program sexual asemănător, reuşind să-şi treacă în C.V.-ul intim cele mai multe relaţii sexuale înainte de căsătorie, arată Barometrul de Opinie Publică - mai 2007 - un sondaj a cărui temă principală este "Viaţa de cuplu".

Un politician dornic de voturi ar putea comanda consilierilor săi un discurs prin care să atragă de partea sa simpatizanţii PNG şi PLD vorbind despre rolul benefic al relaţiilor sexuale cât mai numeroase, ceea ce ar putea duce la o mai bună cunoaştere şi toleranţă între oameni.

Dar lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Deşi au avut numeroase relaţii înainte de căsătorie, penegiştii se declară foarte mulţumiţi de relaţia lor de cuplu, în timp ce colegii lor din topul Casanova, pelediştii, au o relaţie de cuplu care scârţâie. La acest capitol, al fericirii vieţii de cuplu, PNG se apropie, surprinzător, de PSD.

Deci politicianul ar trebui să adauge la discursul său câteva pasaje în care să vorbească despre beneficiile stabilităţii într-o relaţie de cuplu, lăudând pe de altă parte performanţele sexuale de dinainte de căsătorie. Dar ce faci numai cu simpatizanţii PNG şi PLD?

N-ajunge pentru o victorie electorală. De unde să mai câştigi voturi? De la PRM, de exemplu. Aici, altă dandana. Peremiştii sunt pe ultimul loc la relaţii sexuale înainte de căsătorie. Politicianul ar trebui să vorbească despre virtute şi înfrânare. Dar, atenţie, peremiştii recuperează pe parcurs, după cum explică realizatorii Barometrului.

Deci, mai trebuie adăugat în discurs un mesaj despre consolidarea relaţiilor de cuplu prin aventuri sexuale în afara relaţiei stabile. Aici cade şi peştele cel mare, PD, ai cărui simpatizanţi sunt pe locul doi în privinţa numărului de parteneri sexuali.

În condiţiile în care PD stă atât de bine în sondaje, e clar că politicianul nostru trebuie să laude sau să se arate favorabil libertăţii amoroase. Ar putea măcar să amintească în cuvântările sale că a împărtăşit în tinereţe idealurile mişcării flower-power.

O coroniţă de flori pe cap şi o cămaşă lungă înflorată nu i-ar dăuna la mitingurile PD. Cine ar fi crezut că oamenii lui Emil Boc sunt atât de poznaşi? Studiul mai arată că România este o ţară "a nemulţumiţilor moderaţi". Dar lumea nu este chiar aşa de supărată din motivele pentru care politicienii sunt supăraţi. Lupta împotriva corupţiei nu este pe primul loc.

Românii mai săraci sunt interesaţi de pensii şi de sănătate, cei mai de mijloc sunt îngrijoraţi de agricultură, iar categoriile mai înstărite se gândesc la infrastructură, educaţie, UE. Revenind la lucruri mai certe-agenda sexuală-succesul e garantat dacă susţii în acelaşi timp fidelitatea în cuplu, aventurile extraconjugale, reţinerea înainte de căsătorie şi necesitatea recuperării ulterioare a terenului pierdut. De asta este România fascinantă şi de ce nu, eternă!

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham