Seung-Hui Cho a cumpărat pistoale printr-o portiţă legală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O portiţă legală i-a permis asasinului de la Virginia Tech, Seung-Hui Cho, să îşi procure armele cu care a comis masacrul din campus, relatează CNN. Potrivit legii federale a SUA, bolnavii

O portiţă legală i-a permis asasinului de la Virginia Tech, Seung-Hui Cho, să îşi procure armele cu care a comis masacrul din campus, relatează CNN. Potrivit legii federale a SUA, bolnavii mental, declaraţi prin decizia instanţei un pericol pentru ei însişi şi pentru cei din jur, nu au dreptul să deţină arme de foc. Cho fusese declarat ca atare în 2005, în statul Virginia, însă o diferenţă de nuanţă între legea Virginiei şi cea federală i-a permis acestuia cumpărarea legală a pistoalelor cu care a comis masacrul. În Virginia, legea prevede că unei persoane i se aplică interdicţia deţinerii armelor numai dacă a fost obligată de instanţă să se interneze într-un spital de psihiatrie. Cho a fost obligat numai să urmeze tratament în ambulator şi nu să se interneze, fapt pentru care el nu a intrat pe lista care i-ar fi interzis procurarea pistoalelor. Procurorul general al Virginiei a recunoscut că există o diferenţă între legea locală şi cea federală.

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%