SERIAL Adevărul despre noii revoluţionari. Alexandru Alexe, portretul unui protestatar de meserie
0La 29 de ani, Alexandru Alexe trăieşte pe banii părinţilor şi îşi dedică tot timpul protestelor. Cum şi de ce alege un tânăr să facă asta? Pentru a înţelege logica mişcărilor de stradă, este nevoie şi de astfel de întrebări.
“Adevărul” încheie astăzi seria de articole despre liderii protestelor care au cuprins România. Al patrulea şi ultimul portret este al lui Alexandru Alexe, un personaj mai puţin cunoscut, dar cu un rol important în mişcările de stradă din România ultimilor ani. Este o altă faţă a nucelului de tineri care au contribuit la apariţia şi dezvoltarea acestui fenomen, un băiat fără ocupaţie rătăcit printre cercetători, istorici sau doctori în ştiinţe politice. Un tânăr care şi-a făcut o meserie din participarea la protestele de stradă, pendulând între eticheta de pierde-vară şi aceea de activist care îşi sacrifică viaţa personală pentru a provoca o schimbare.
Alexandru Alexe are 29 de ani şi spune despre el că este activist civic full-time. Asta e ocupaţia lui. Participă la mişcări de stradă, le organizează, le promovează, scrie bannere, se ceartă cu jandarmii. În ultimii ani a fost prezent la aproape orice fel de protest, de la cele faţă de organismele modificate genetic până la cele faţă de proiectul Roşia Montană. Nu-i mai rămâne timp şi pentru un loc de muncă, aşa că e nevoit să trăiască din banii părinţilor.
„Am fost dintotdeauna un băiat foarte sărac, am mers cu pantaloni rupţi în fund şi cu adidaşi dezlipiţi aproape toată viaţa mea. Nu fac un motiv de laudă, dimpotrivă, am încercat să schimb asta, dar fără să-mi încalc principiile morale. Într-o societate în care compromisul este calea către o stabilitate financiară, eu n-am reuşit s-o ating. Nu mă complac, dar acum sunt obligat să fac nişte sacrificii pentru că sunt implicat în ce sunt implicat”.
Filmuleţele de pe contul său de YouTube ni-l arată în diverse ipostaze: dând lecţii de activism din propria sufragerie, ţinând discursuri în Piaţa Universităţii, luptându-se cu forţele de ordine pe câmpul de la Pungeşti sau înregistrând mesaje din dubele Jandarmeriei, în drum spre secţie.
Însă trebuie spus un lucru: Alexandru Alexe nu este, nici pe departe, imaginea protestatarului român din această toamnă. Nu din oameni ca el au fost formate coloanele care au blocat străzile Bucureştiului, depăşind, în zilele bune, peste 10.000 de participanţi. Majoritatea au fost tineri din clasa de mijloc, mulţi dintre ei cu joburi bune şi cu salarii mari. Şi totuşi a fost posibil ca ei să-l accepte pe Alexandru Alexe în fruntea coloanelor pe care le-au format, să asculte ce le strigă în portavoce şi să repete apoi sloganurile dictate de băiatul “cu adidaşi dezlipiţi şi pantaloni rupţi în fund”. Protestele au logica lor, în care este nevoie şi de astfel de oameni.
“Occupy România”
Acţiunile lui Alexandru Alexe au început în noiembrie 2011, când s-a urcat pe bordura din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti şi a ţinut un monolog prin care îi îndemna pe oameni să iasă în stradă. Aşa-zisul eveniment fusese anunţat şi promovat pe Facebook, însă, în afară de o mână de prieteni care se învârteau în jurul său, vorbele sale n-au avut alt rezultat decât privirile nedumerite ale celor care treceau prin zonă. Într-un final, Alexe a fost săltat de jandarmi şi amendat „pentru organizarea unei adunări publice neautorizate în care s-a erijat în lider”.
La acel moment, ideile cu care Alexe ieşise în stradă aveau la origine o „vastă experienţă de activist în mediul online”. El susţine că, intrând în contact pe internet cu diverse grupuri de activişti de pe tot mapamondul, a participat online la proteste şi revoluţii precum cele din Iran, Egipt şi Tunisia, şi la fenomenul „Occupy-indignados”. „Eu am fost implicat, prin online, în echipa care a construit evenimentul 17 septembrie 2011 de pe Wall Street”, spune el.
În decembrie 2011, inspirat de ce se întâmpla în mai multe ţări, Alexandru Alexe a încercat să organizeze, în parcul din faţa magazinului Unirea, un eveniment numit „Occupy România”. Acţiunea a fost mai degrabă un eşec. N-a strâns mai mult de câteva zeci de oameni care au socializat pentru câteva ore: „La vremea aceea, tot mapamondul fierbea de proteste, iar România devenise o enclavă de tăcere”.
În această enclavă, eforturile lui Alexandru Alexe păreau ridicole şi lipsite de sens. Însă el continua să creadă că ceva se va întâmpla, dovadă înregistrarea făcută pe 21 decembrie 2011 la Piaţa Universităţii, unde ţine un nou monolog: „Singura soluţie este să ieşiţi în stradă, fraţilor. Pregătiţi-vă, pentru că în ianuarie, după ce vor trece sărbătorile şi vă vor chiorăi maţele, va trebui să ieşim în stradă”.
“Dintotdeauna am fost un rebel”
Alexandru Alexe, într-o ipostază cu care s-a obişnuit: băgat în dubă de jandarmi Foto: Facebook
În ianuarie 2012, pornind de la un protest spontan desfăşurat la Târgu-Mureş în semn de solidaritate cu Raed Arafat, mii de români au ieşit în stradă, în mai multe oraşe din ţară, şi au provocat prăbuşirea Guvernului Boc. Au urmat apoi mitinguri împotriva gazelor de şist, iar acum, în a doua jumătate a lui 2013, valul de proteste contra proiectului Roşia Montană şi din nou împotriva gazelor de şist.
Bineînţeles că Alexandru Alexe a participat de fiecare dată. A strigat în portavoce, a inventat sloganuri, s-a luptat cu jandarmii. Când nu era în stradă, era pe internet. Promova protestele, dădea mesaje de încurajare, elabora sfaturi practice pentru cei care participă: de la cum să se îmbrace şi cum să interacţioneze cu forţele de ordine, până la indicarea magazinelor din care se pot cumpăra cele mai ieftine baterii pentru portavoce.
Prin ceea ce facem noi cu protestele de stradă le transmitem oamenilor că se poate. Spargem acest mit al invincibilităţii oamenilor politici Alexandru Alexe, protestatar
De ce alege un tânăr de 29 de ani să îşi petreacă tot timpul în felul acesta? Dacă îl cunoşti pe Alexandru Alexe, ţi-e imposibil să îl bănuieşti de vreun interes ascuns. Arată ca un om care pur şi simplu se simte bine făcând toate lucrurile astea. „Dintotdeauna am fost un rebel şi am avut o problemă cu autoritatea impusă absurd. La serviciu, la şcoală, în familie. La unele locuri de muncă am închis restaurantul în care lucram, împreună cu angajaţii, ca să ne cerem dreptul la pauză pe care semnasem şi nu ni se oferea”.
De aproape doi ani, de când România se află sub semnul protestelor de stradă, Alexe se simte ca peştele în apă. Şi are planuri mari: „Prin tot ceea ce fac, eu lupt împotriva acestei clase politice năpădite de corupţie, de incompetenţă, de aroganţă şi de oameni care nu fac politică din dorinţa de a schimba în bine. Acest gen de om politic nu se poate schimba prin demisii. Eu nu vreau să schimb doar feţele. Toată lumea zice că e nevoie de partide noi, nu vreau asta, e o capcană. 24 de ani am înlocuit feţele, dar tipul de om politic nu s-a schimbat niciodată. Noi nici nu sperăm ca ei să se schimbe, tocmai de aceea nu negociem cu ei, nu trimitem reprezentanţi, nu ne interesează că nu au reacţie. Noi suntem puşi pe un drum şi avem toată încrederea că singurul efect a ceea ce facem este sfârşitul lor. Finalitatea trebuie să fie schimbarea sistemului. Şi asta se poate întâmpla numai printr-o spasmă sau o serie de spasme sociale care să afecteze pe toată lumea şi toată lumea să fie angrenată”.
Democraţie directă şi poprire pe averi
Alexandru Alexe ale alergie la oamenii politici, indiferent de generaţia din care fac parte Foto: Facebook
Alexandru Alexe e conştient că dorinţa lui de a provoca o schimbare de sistem atrage, inevitabil, după sine o serie de întrebări despre ce s-ar putea pune în loc. „Urăsc «ismele», capitalism, socialism, anarhism. Dacă citeşti cărţi de specialitate toată sună frumos, dar sunt utopice. Eu caut un echilibru, vreau să ating o societate rezonabilă, bazată pe respect şi pe echitate. Structura politică poate să fie aceeaşi, prea puţin mă interesează. Nu sunt genul de ideolog care să vină cu soluţii detaliate, este alegerea societăţii. Rolul meu este să impulsionez societatea pentru ca oamenii să se autodetermine. Ei, oamenii, masele vor decide. Se vor autoorganiza în forumuri de discuţii, vor emite tot felul de documente mai mult sau mai puţin hilare, dar din ce în ce mai serioase, mai bine argumentate. Societatea va decide ce vrea pentru ea. Cu cât va fi o schimbare mai fundamentală, cu atât va dăinui mai mult”.
„Nu parlamentarii, ci fiecare om să voteze legile”
După acest moment originar în care se vor pune bazele noului sistem, în viziunea lui Alexe ar trebui ca noii conducători să fie aleşi din rândul tinerilor. Şi să fie instituite mecanisme de control care să-i împiedice să devină la fel ca predecesorii lor.
„Acum, instituţiile controlează populaţia şi nu populaţia controlează instituţiile care o guvernează. Raportul se poate inversa reinstaurând mijloacele de control. De pildă, în democraţia reprezentativă pe care o trăim acum s-ar putea introduce elemente puternice din democraţia directă. Tehnologia este foarte avansată şi putem avea putere decizională instantanee dacă dorim asta. Există în ţările nordice experimente de democraţie aplicată, de implicare a tuturor cetăţenilor în actul decizional. Spre exemplu, un sistem informatic naţional, coroborat cu sisteme de verificare a identităţii unde fraudarea este mai puţin posibilă decât pe buletinele de vot. Promovăm un proiect de lege o lună de zile, întreaga populaţie poate să îl studieze, discută între ei şi la un moment dat oamenii votează direct proiectul. Nu parlamentarii, ci fiecare om să voteze legile. Un fel de referendum pe lucruri mai puţin vitale”.
În sistemul imaginat de Alexandru Alexe, fiecare politician ar trebui să răspundă în mod individual pentru deciziile pe care le va lua. Iar poporul va fi neîndurător: „Un vânzător la magazin, dacă a dat restul greşit, pune banii de la el din buzunar. La fel să fie şi cu politicienii. Poprire pe averi! Poprire pe averi! Cât ai fraudat statul? 3 miliarde de euro. Cât ai tu avere? 200 de milioane.Ţi-i luăm pe toţi! Îţi lăsăm pentru subzistenţă şi asta e o dovadă de îngăduinţă din partea noastră. Lucrul ăsta va filtra foarte mult clasa politică şi nu vom mai avea o adunătură de indivizi dornici de îmbogăţire”.
Momentan îmi câştig existenţa susţinut de familie. De acolo mănânc, de acolo fumez, dar în general fumez de pe la prieteni. Prietenii deja ştiu că Alexe dă bună ziua şi după aia cere o ţigară Alexandru Alexe, protestatar
Citiţi şi: