Şeful CNAS recomandă pacienţilor refuzaţi la analize pe motiv că s-au terminat banii să facă reclamaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Pacienţii care vor să facă analize, dar sunt refuzaţi pe motiv că s-au terminat banii, să facă reclamaţii, recomandă şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. El spune că toate laboratoarele trebuie să accepte să facă analize decontate, cu trimitere de la medicul de familie.

„Niciun furnizor de servicii paraclinice nu poate refuza acordarea investigaţiilor recomandate de medicul de familie în cadrul consultaţiei de prevenţie pentru asiguratul din lista proprie cu vârsta de peste 40 de ani, pe motiv că s-au epuizat fondurile. Îi încurajez pe toţi cei care întâmpină astfel de probleme să sesizeze casele de asigurări de sănătate pentru remedierea unor astfel de situaţii", a declarat Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS.

În situaţia în care fondurile alocate de CNAS au fost epuizate la momentul în care persoana solicită acordarea unor servicii recomandate, acesta va beneficia de ele, iar furnizorul va primi ulterior contravaloarea lor. 

Începând cu luna iulie 2021, investigaţiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultaţiilor de prevenţie, acordate pentru toate categoriile de vârstă, se decontează din fondul alocat de casele de asigurări de sănătate pentru investigaţii paraclinice, prin intermediul contractelor încheiate cu furnizorii de servicii paraclinice, în limita valorilor de contract, a informat CNAS.

Excepţie fac investigaţiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultaţiilor de prevenţie efectuate asiguraţilor din lista proprie cu vârsta de peste 40 de ani. Ele pot fi acordate de furnizorii de servicii paraclinice şi peste valoarea de contract în limita fondurilor alocate asistenţei medicale din ambulatoriul de specialitate.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine