Se întoarce vremea rea. Specialiştii au emis o informare de precipitaţii mixte, ninsori şi vânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANM a emis o informare de preicipitaţii mixte, ninsori şi vânt FOTO Adevărul

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare de precipitaţii mixte, ninsori şi intensificări ale vântului. Aceasta este valabilă pentru toată ţara şi va intra în vigoare joi, la ora 2.00 şi va expira vineri, la ora 8.00.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat, temporar vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă şi ninsoare, joi dimineaţa (4 februarie), mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului. 

La munte vor predomina ninsorile şi în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali se va depune un strat nou de zăpadă. Izolat se vor acumula cantităţi de precipitaţii care vor depăşi 15 - 20 de litri pe metru pătrat.

De asemenea, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 60 - 70 de kilometri pe oră şi va viscoli sau va spulbera zăpada, iar în restul teritoriului vitezele vor fi mai reduse, în general sub 50 - 55 de kilometri pe oră.

„Vremea se va răci în toate regiunile, astfel încât vineri dimineaţa, 5 februarie, temperaturile vor deveni preponderent negative”, spun specialiştii.

Aceştia atrag atenţia că în cursul zilei de miercuri vor fi intensificări ale vântului pe crestele montane, unde la rafală se vor depăşi 80 de kilometri pe oră, iar zăpada depusă anterior va fi spulberată.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare