Se cer legi mai drastice pentru persoanele violente cu animalele. Criminalul din Caracal omora câinii din plăcere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Conform statisticilor, 40% din persoanele care au săvârşit abuzuri faţă de animale au fost violente şi cu oamenii. Cunoscuţii criminalului din Caracal, Gheorghe Dincă, susţin că acesta găsea plăcere în a chinui şi a ucide câinii şi în copilărie îţi privea tatăl în timp ce ucidea caii bolanavi.

Asociaţiile de protecţie a animalelor solicită înăsprirea pedepselor pentru cei care chinuie intenţionat animale.

„Apelul meu către Parlament este, dacă nu pentru animale, măcar pentru copiii noştri, pentru societatea noastră, pentru viitoarele potenţiale victime, să înăsprească aceste legi, legislaţia prevede sancţiuni de la 3 luni până la un an sau amendă, or aceste sancţiuni se soldează cred în aproape 100% din cazuri cu o amendă, şi aceea cu dificultate dată”, spune consilierul general PMB, Tudor-Tim Ionescu. 

Specialiştii spun că persoanele care ucid animale sunt capabile să ucidă şi oameni. Psihologii susţin că persoanele care comit violenţe asupra animalelor încă din copilărie au tendinţe psihopate. Cunoscuţii îţi amintesc că tatăl lui Gheorghe Dincă se ocupa de ucisul cailor bolnavi. Crescut în preajma unor scene violente, Gheorghe, un copil şi mai apoi un om matur destul de singuratic, avea o plăcere în a ucide la rândul său câinii, notează Mediafax.

Persoanele care găsesc plăcere în a chinui animalele pentru distracţie pot comite ulterior crime. „40% din oamenii care au săvârşit abuzuri faţă de animale au săvârşit ulterior crime violente împotriva oamenilor. Statistica spune că un tânăr care săvârşeşte abuzuri împotriva animalelor e de 5 ori mai predispus să săvârşească ulterior, ca adult, crime împotriva oamenilor”, spune directorul general ASPA Bucureşti, Andrei Minea-Drăghici, citat de digi24.ro.

Viaţa şocantă a criminalului din Caracal: Îi plăcea să ucidă câini. Când era mic, îşi privea tatăl când omora caii bolnavi. Şi-a construit singur „casa groazei”