România, sub informare de caniculă. Temperaturile vor urca până la 37 de grade, iar indicele de disconfort termic va depăşi pragul critic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de caniculă, valabilă de sâmbătă până luni, fiind anunţate temperaturi de 36 - 37 de grade Celsius. Mai mult, indicele de disconfort termic va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Potrivit ANM, în zilele de 13, 14 şi 15 iunie (sâmbătă, duminică şi luni) vremea va fi călduroasă în toată ţara, local caniculară la început în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi în sudul şi în estul ţării. 

Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35...36 de grade, izolat chiar 37 de grade în Lunca Dunării, iar indicele de disconfort temperatura-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Sfaturi pentru perioada caniculară

În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 şi 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. 

În plus, medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

Potrivit medicilor, trebuie evitat consumul de alcool, dat fiind faptul că favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

De asemenea, sunt necesare ţinutele adecvate perioadei de caniculă: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise şi sunt de evitat activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie.

În caz că apar probleme deosebite, cei afectaţi trebuie să meargă la medic.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare