România, sub asediul COVID-19. Cum am ajuns astăzi în scenariul în care se afla Italia la începutul pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

România este astăzi în scenariul în care se afla Italia anul trecut, la începutul pandemiei, când făcea cu greu faţă numărului mare de bolnavi de COVID-19. Acesta este anunţul făcut de coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă care a atras atenţia că spitalele şi unităţile de primiri urgenţe sunt asaltate şi copleşite de pacienţi diagnosticaţi cu virusul SARS-COV-2.

Ieri, pentru a doua zi la rând, nu era niciun pat liber la Secţiile de Terapie Intensivă din ţară. Şi tot ieri, în România erau peste o mie de pacienţi care aveau nevoie să ajungă în secţii Covid – secţii normale sau de terapie intensivă.

„Este cât se poate de evident că spitalele şi unităţile de primiri urgenţe sunt asaltate, sunt copleşite în momentul de faţă de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, lăsând la o parte celelalte categorii de boli, urgenţele, accidentele rutiere, arsurile, care vedem că se întâmplă în fiecare zi şi care generează victime care au nevoie de asistenţă medicală”, a declarat Valeriu Gheorghiţă. El a precizat că valul patru este mai agresiv deoarece varianta Delta se răspândeşte mult mai uşor. 

„Este o situaţie extrem de complicată, valul patru este agresiv şi este agresiv din cauza variantei Delta care se răspândeşte mult mai uşor, care generează într-un timp scurt un număr de cazuri şi evident că pentru acest lucru, pentru a limita numărul de cazuri noi, avem nevoie pe de o parte de câteva lucruri - să respectăm regulile igienico-sanitare, să ne vaccinăm, în cazul în care avem simptome să rămânem acasă, să nu mai ieşim pe stradă cu gândul că avem o răceală, să stăm acasă, să ne testăm, să ţinem legătura cu medicul de familie şi să nu întârziem prezentarea la spital în cazul în care vedem că evoluţia nu ar fi cum ar trebui să fie”, a afirmat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat faptul că vorbim de un prag de 15.000 sau de 20.000 de cazuri de COVID-19 nu are importanţă în condiţiile în care capacitatea în secţiile de Terapie Intensivă este la maxim.

„Faptul că vorbim de un prag de 15.000 de cazuri, de 20.000 de cazuri nu are relevanţă în condiţiile în care vedem că în momentul de faţă capacitatea în secţiile de Terapie Intensivă este la maxim. Este deja depăşit. Orice caz în plus este un caz care nu va avea o rezolvare aşa cum trebuie din punct de vedere medical, iar eforturile şi pierderile vor fi mult mai mari pentru o situaţie pe care altfel am putea să o rezolvăm mult mai uşor şi într-un timp cât mai scurt”, a explicat Gheorghiţă.

Ridicarea restricţiilor a ucis campania de vaccinare

Acesta a recunoscut că ridicarea restricţiilor a contribuit la demotivarea oamenilor de a se vaccina.

„Ritmul de vaccinare a scăzut în sezonul estival al verii. Motive sunt mai multe, persoane ezitante, informaţii false transmise pe reţelele de socializare şi chiar şi frica de vaccinare (…) Ridicarea restricţiilor a contribuit la demotivare, cu toate că situaţia epidemiologică era una bună, pe care o doream cu toţii (…)”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a găsit şi o scuză pentru relaxările date de Guvern. „Era extrem de complicat să menţii restricţii într-o perioadă în care ştiam că transmiterea virusului era sporadică, dar cred că mesajele noastre au fost clare şi consecvente cu privire la un alt val de îmbolnăviri”, a completat acesta.

Reamintim că Guvernul a decis relaxarea mai multor restricţii încă din luna mai. Mai exact, din 15 mai s-a eliminat obligativitatea purtatului măştii în aer liber, cu excepţia pieţelor sau târgurilor, şi s-a renunţat la carantina de noapte. 

La 1 iunie au fost deschise cluburile, barurile şi discotecile, la o capacitate de 50%. De asemenea, începând cu 1 iunie, au putut fi fi organizate evenimente mari, în spaţiu deschis, cu până la 1.000 de persoane.

Mai departe, de la 1 iulie a fost acceptat un număr mai mare de participanţi la concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale organizate afară. Iar de la 1 august s-a dat drumul la organizarea de festivaluri cu 75.000 de oameni. Asta deşi coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţa că experţii estimează că la sfârşitul lunii august varianta Delta a coronavirusului va deveni dominantă, inclusiv în Europa, menţionând că România va înregistra în perioada zilei de 20 iulie o creştere a numărului de cazuri, lent, dar progresiv.

Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei