Reducerea taxei auto, amânată fără termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taxa auto nu va mai fi diminuată cu 30% de la 1 iulie, aşa cum au anunţat până acum oficialii Guvernului. Aceştia şi-au dat seama într-un final că nu au timp să primească avizul Parlamentului până la sfârşitul lunii.

Însă nu se ştie cu exactitate când se va întâmpla acest lucru, pentru că Ministerul Mediului a scos din proiectul de lege iniţiat în acest sens termenul de 1 iulie 2011, însă nu a înlocuit această dată cu o alta. Astfel că haosul şi incertitudinea create de Guvern în jurul acestui subiect continuă.

Fie că s-a numit taxă de primă înmatriculare, taxă auto sau de poluare, acest bir pentru şoferi s-a modificat de atâtea ori în ultimii ani şi a creat atâtea controverse, că deja nimeni nu mai ştie ce, cât şi de ce trebuie să plătească.

Ne primim banii înapoi la anul

Iniţial, proiectul de lege stabilea restituirea unei diferenţe de bani pentru proprietarii de maşini care au achitat taxa pe poluare în perioada 1 iulie 2008 - 30 iunie 2011. În forma actuală, publicată pe site-ul Ministerului Mediului, documentul prevede restituiri de bani pentru taxa plătită în intervalul 1 iulie 2008 şi „data intrării în vigoare a legii".

Prin urmare, dacă ne-am făcut calculul că vom primi în acest an banii pe care ar trebui să ni-i restituie statul, ne putem lua adio. Şi iată de ce. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege privind noua taxă auto şi restituirea banilor trebuie aprobat atât de Guvern, cât şi de Parlament. Însă din iulie până în septembrie, aleşii noştri din Parlament sunt în vacanţă, astfel că dezbaterile asupra proiectului pot începe cel mai devreme la toamnă.

Din experienţa pe care o avem cu parlamentarii, discuţiile se pot prelungi pe durata întregii sesiuni legislative, care se finalizează în decembrie. Mai mult, procedura de restituire a banilor va fi stabilită prin norme metodologice aprobate în 30 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Modificările taxei auto prevăd plata ei la prima vânzare a maşinilor înmatriculate în ţară înainte de anul 2007, dar şi reducerea cuantumului taxei de circa 30% şi restituirea unei diferenţe din bani.

Guvernul este obligat să modifice actualul sistem al taxei auto în urma unei decizii a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene şi riscă amenzi uriaşe dacă nu face acest lucru de urgenţă.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare