"Propun scoaterea imediată a tezelor cu subiect unic!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ecaterina Andronescu, fost ministru al educaţiei, spune că va discuta această chestiune în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor Admiterea pe baza tezelor cu subiect unic este

Ecaterina Andronescu, fost ministru al educaţiei, spune că va discuta această chestiune în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor

Admiterea pe baza tezelor cu subiect unic este irelevantă. La această concluzie au ajuns atât foşti reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, cât şi sindicalişti şi părinţi.

Ecaterina Andronescu, fost ministru al educaţiei, consideră că "ierarhizarea în licee pe baza tezelor unice este irelevantă" şi spune că va discuta în Comisia de învăţământ această chestiune după finalizarea campaniei electorale a ministrului Adomniţei.

"Propun scoaterea imediată a tezelor cu subiect unic şi sper să se ia măsuri în acest sens", ne-a spus aceasta. La rândul său, Mihail Hărdău e de părere că tezele au mai mult scopul de "a disciplina cadrul didactic şi mai puţin de a evalua elevul. Este important să existe un examen de admitere la liceu, în scopul obţinerii performanţei", a explicat Hărdău.

Examenul, o decizie firească

Gheorghe Isvoranu, liderul sindicatului din învăţământ "Spiru Haret", ne-a spus că introducerea examenului de admitere la liceu este firească.

"În proiectul legislativ negociat cu ministerul, chiar prevăzusem această posibilitate ca în prima fază să se dea examen de admitere şi apoi să se facă repartiţia computerizată." Isvoranu a mai precizat că, în caz contrar, multe din liceele bune pot avea surpriza să constate că elevii admişi nu fac faţă cerinţelor.

Liderul de sindicat a precizat că nu este împotriva tezelor unice, dar liceele care doresc ar trebui să aibă posibilitatea să-şi selecţioneze viitorii elevi. Isvoranu a mai adăugat că nu crede că se va adopta curând o măsură în acest sens, întrucât ministrul Adomniţei este prea ocupat de campania electorală.

Procedura trebuie anunţată din timp

Şi Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, e de părere că ar trebui introdus examenul de admitere. În condiţiile în care s-ar adopta această măsură imediat, Cornea a mai specificat că "nu ar fi o catastrofă pentru elev, pentru că ar avea suficient timp să se pregătească".

Mihaela Gună, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiei de Părinţi, ne-a spus că este de acord cu introducerea examenului de admitere atât timp cât procedura este anunţaţă din momentul în care elevul intră în clasa a V-a.

În caz contrar, copilul ar fi bulversat. Gună a mai spus că rezultatele obţinute la tezele cu subiect unic şi media anilor din gimnaziu nu sunt relevante în contextul în care notele sunt umflate de către profesorii de la clasă.
"Ceea ce se poate face este îmbunătăţirea metodologiei. Sub nicio formă nu trebuie făcută această experienţă a introducerii examenului pe copilul care se află acum în clasa a VII-a. Nu ne jucăm cu viaţa copiilor, nu ne batem joc de ei", a declarat aceasta.

Ierarhizarea în licee pe baza tezelor unice este irelevantă. Voi discuta această chestiune în Comisia de învăţământ.
Ecaterina Andronescu, fost ministru al educaţiei

Mai multe pentru tine:
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Scene halucinante la US Open. Un milionar i-a smuls unui băiețel șapca dăruită de un jucător de tenis. Cum l-au demascat internauții
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Mihaela Rădulescu, prima apariție în România, la un eveniment unde ar fi trebuit să participe Felix Baumgartner
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor