Prognoza meteo. Ce se anunţă după gerul siberian. Unde vin lapoviţe şi ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lapoviţă şi ninsori în Dobrogea, vestul Banatului şi Crişanei FOTO Adevărul

După gerul siberian, vremea se schimbă radical. Meteorologii anunţă o încălzire uşoară, cu maxime de 10 grade Celsius în sud-estul ţării, în timp ce în nord, vest şi la munte vor fi precipitaţii mixte şi ninsori viscolite.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), miercuri, 26 ianuarie, vremea se va încălzi, iar valorile termice se vor apropia de cele specifice datei. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 3 - 6 grade Celsius, iar cele minime în general între minus 8 – minus 1 grad Celsius. Cerul va fi variabil în Oltenia şi în jumătatea de vest a Munteniei, iar în restul teritoriului înnorările vor persista în mare parte din interval şi pe arii relativ extinse vor fi ninsori slabe, trecătoare.

În Moldova, Dobrogea şi extremitatea de vest a Banatului şi Crişanei se vor semnala şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie ce vor putea favoriza formarea de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la altitudini mari cu precădere în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, viscolind ninsoarea şi pe arii restrânse şi la viteze mai mici în nord-estul teritoriului şi în extremitatea de sud-sud-vest. Pe suprafeţe mici se va forma ceaţă.

Şi la Bucureşti temperaturile urcă în termometre, astfel că temperatura maximă va fi de 4-5 grade Celsius, iar cea minimă de minus 6 - minus 3 grade Celsius. Cerul va avea înnorări ziua şi se va însenina noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat.

Precipitaţii mixte, în majoritatea regiunilor

Joi, 27 ianuarie, tot vreme frumoasă de anunţă la orele amiezii. Conform meteorologilor, temperaturile maxime se vor încadra între minus 1 şi 7 grade Celsius, iar cele minime între minus 5 şi 2 grade Celsius. În vestul, nordul, centrul ţării şi la munte, cerul va fi mai mult noros şi cu precădere seara şi noaptea, pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii – mixte în Banat, Crişana şi predominant ninsori în rest. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile izolate. 

Pe suprafeţe mici se va forma polei. Vântul se va intensifica treptat la munte, mai ales la altitudini mari, unde va fi tare şi va viscoli ninsoarea, dar local şi la viteze mai mici şi în sud-vest, nord şi centru. Pe alocuri se va forma ceaţă.

În Bucureşti, temperatura maximă va fi de 6-7 grade Celsius, iar cea minimă, de minus 4 - minus 2 grade Celsius. Cerul va avea înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab şi moderat. În cursul nopţii vor fi condiţii de ceaţă.

Izolat, condiţii de polei

Vineri, conform meteorologilor, în cea mai mare parte a ţării vremea va deveni caldă pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 1 şi 10 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sud, iar cele minime se vor situa între minus 6 - 2 grade Celsius, uşor mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil în regiunile sudice, iar în rest va prezenta înnorări temporare şi local se vor semnala precipitaţii mixte.

Izolat vor fi condiţii de polei. În zona de munte va ninge. Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde va spulbera zăpada, iar pe parcursul zilei local şi temporar şi în restul teritoriului. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

Şi la Bucureşti, vineri, vremea va fi caldă pentru sfârşitul lunii ianuarie, cu o temperatură maximă de 9-10 grade Celsius şi o minimă de minus 3, minus 1 grad Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Ministrul Sănătăţii: Campania de vaccinare a fost un eşec evident / Atacurile lui Florin Cîţu şi Rareş Bogdan sunt politicianiste

Centrul de evaluare a pacienţilor cu SARS-CoV-2 din Spitalul Judeţean Călăraşi devine funcţional

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG