Proges sprijină lupta copiilor împotriva cancerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proges împreună cu Asociația Little People îşi unesc forțele și lansează în parteneriat o campanie pentru ajutarea copiiilor bolnavi de cancer.

Începând cu data de 23 mai 2011, timp de doi ani, clienții Proges vor putea dona bani în magazinele din Bucureşti, Oradea, Cluj, Timișoara și Iaşi, în urne special amenajate, bani care vor sprijini activităţile desfășurate de Asociația Little People în Institutele Oncologice din București

 Oncologice din București și Cluj, Spitalul “Sfânta Maria” din Iași, Spitalul “Louis Turcanu” din Timișoara dar și în alte centre de tratament oncopediatrice din țară.
 
 “Proges dorește ca începând din acest an să devină un jucator mult mai activ în viața comunității, iar prin lansarea acestui proiect dorim să aducem în centrul atenției problemele copiilor care luptă împotriva acestei boli. Cancerul reprezintă a doua cauză de deces la copii în România, peste 500 de copii fiind diagnosticaţi cu cancer în fiecare an, iar rata de vindecare este de aproximativ 30 – 60 % în funcţie de specificul bolii şi de accesul la tratament, un procent foarte scăzut comparativ cu alte ţări europene. Aceşti copii au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor, de aceea, ne implicăm alături de Asociaţia Little People în această campanie. Fiecare client Proges poate contribui, alături de echipa noastră, la salvarea acestor copii. Succesul nostru înseamnă grija pe care o avem pentru viața consumatorilor noștri. Strângerea de fonduri din cadrul magazinelor noastre constituie primul pas pe care îl facem pentru susţinerea copiilor bolnavi de cancer. În lunile ce urmează vom veni în sprijinul Asociaţiei Little People şi pentru a amenja câteva centre de tratament, încercând astfel să le oferim copiilor un ambient cât mai plăcut şi călduros.”, declară Ruxandra Păun, Specialist Marketing Proges.

,,Asociația Little People are cea mai amplă rază de acțiune în rândul copiilor și adolescenților bolnavi de cancer. Personalul Asociatiei Little People oferă zilnic activități pentru copiii bolnavi de cancer, de luni până duminică inclusiv și urmează un plan de activități creat în mod specific pentru copiii spitalizați. Exerciții care îi ajută pe copii să-și învingă teama, să-și îmbunătățească stima de sine, sau care creează familiaritate vizavi de procedurile medicale și mediul spitalicesc, oportunități de joacă, învațare, exprimare, interacțiuni cu cei aflați în situații similare și implicare din partea familiei – toate acestea sunt doar câteva dintre activitățile folosite pentru a promova tehnica de "coping" şi adaptarea. Parteneriatul cu Proges ne va ajuta să punem la dispoziție, la nivel național, cât mai multor copii Programul de Suport al pacienților”, declara Katie Rizvi, vice-președintele Asociației Little People România.

Proges dorește să dezvolte acest proiect, propunându-și să susțină și alte acțiuni, inițiative care să ajute copiii bolnavi de cancer. Parteneriatul se va desfășura pe o perioadă de doi ani, în magazinele din Bucuresti: Proges-  Mihai Bravu, Nr. 592-594, Proges - B-dul Iuliu Maniu, nr. 6, Proges - Autostrada A1, ieșire Pitesti (incinta West Park, Corp 2); Oradea: Str. Nufarului, Nr. 90; Cluj: Proges - Str.Bucuresti Nr.79, Proges - Str.București Nr.79; Timișoara: Calea Aradului, nr.58; Iași: Șos Păcurari, nr. 112.

PROGES este una dintre principalele companii românești din domeniul distribuției produselor pentru amenajări interioare cu o rețea națională de magazine specializate și flota proprie de distribuție. Activitatea companiei a inceput in 2001, cu deschiderea primului magazin în Oradea. In prezent rețeaua Proges numără peste 40 de magazine şi centre logistice în toată țara, iar compania se afla în plină expansiune. Acest parteneriat cu Asociatia "Little People” reprezintă o nouă acţiune socială în care compania Proges se implică anul acesta. Pe data de 3 mai, în cadrul campaniei “Ouăle Gigant”, organizată de către Asociaţia Pro Valoare, Proges a contribuit la strângerea de fonduri pentru mobilarea secţiei de nou-născuţi a Spitalului Municipal  Gavril Curteanu din Oradea.

Asociația Little People a înființat Clubul TEMERARII pentru adolescentii și tinerii adulți din România care au invins în lupta cu cancerul. TEMERARII asigură susţinere reciprocă şi facilitează reintegrarea reuşită a pacienţilor în viaţa de adolescent sau tânăr adult după tratament, devenind cel mai mare grup activ de sprijin reciproc în rândul adolescenţilor şi al tinerilor adulţi şi totodată cea mai mare comunitate de acest gen din Europa Centrală şi de Est.




Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?