Procuroarea "interlopă", scoasă basma curată
0Procuroarea Claudia Budiană din Craiova, concubina interlopului Stelică a lu' Dragavei, poate răsufla uşurată. Ea nu a fost găsită vinovată pentru vreo abatere disciplinară de către
Procuroarea Claudia Budiană din Craiova, concubina interlopului Stelică a lu' Dragavei, poate răsufla uşurată. Ea nu a fost găsită vinovată pentru vreo abatere disciplinară de către inspectorii CSM.
Consiliul Superior al Magistraturii a ajuns, însă, la concluzia că magistratul "prin comportamentul său de a întreţine o legătură cu o persoană care a fost cercetată penal, şi-a asumat riscul de a crea o imagine defavorabilă instituţiei pe care o reprezintă, aducând atingere onoarei şi prestigiului magistraţilor". Această concluzie va fi depusă la dosarul profesional al Claudiei Budiană, lucru care i-ar putea crea dificultăţi în cariera de magistrat, însă ea nu va fi sancţionată în niciun fel. În conformitate cu prevederile Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, magistraţii sunt obligaţi să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate. Pe 3 iulie 2006, procurorul Budiană Claudia a fost delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind transferată imediat după izbucnirea scandalului.
Nu a instrumentat dosarele iubitului
Potrivit fişei postului, procurorul Budiană Claudia îşi desfăşura activitatea în sectorul de urmărire penală, însă nu a instrumentat nicio cauză de natura celei aflate pe rolul autorităţilor franceze şi în care să fie implicat Stelică Ionescu ori Adrian Poşulescu. Din locuinţa procurorului Budiană au fost ridicate mai multe bunuri, în cadrul anchetei pe care autorităţile române le desfăşoară împreună cu cele franceze, însă CSM precizează că nu s-au găsit casete - aşa cum s-a vehiculat - care să conţină imagini intime cu procurorul şi interlopul.
Amor cu Stelică al lui Dragavei, din 2004
În cadrul verificărilor făcute de Parchetul General şi CSM, Claudia Budiană a povestit că relaţia sa cu Stelică al lu' Dragavei a început în toamna anului 2004, însă, datorită diferenţei de statut profesional, educaţie şi pregătire, a păstrat o discreţie desăvârşită, faptul devenind notoriu în toamna anului 2006. "Cercul persoanelor care cunoşteau relaţia dintre cei doi era restrâns la câţiva prieteni apropiaţi, niciunul din colegii de serviciu şi nici persoanele cu funcţii de conducere nefiind incluşi în cercul acestora", se precizează în raportul întocmit de anchetatorii care au făcut verificări cu privire la Claudia Budiană. CSM mai precizează că Budiană ştia de antecedentele penale ale lui Stelică, însă a considerat că, prin îndeplinirea termenelor de prescripţie sau reabilitare, nu există niciun impediment în continuarea relaţiei.
Procuroarea Claudia Budiană a intrat în atenţia anchetatorilor, după ce concubinul ei, Stelică al lu' Dragavei, cunoscut personaj al lumii interlope din Craiova, a fost arestat de autorităţile franceze, la începutul lunii februarie, sub acuzaţiile de escrocherie şi retragere de bani cu cartele falsificate, a avut autorizaţie emisă de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS). Ea este fiica procurorului DIICOT Nicolae Budiană, care mai are o fată căsătorită cu un complice al lui Stelică, Adrian Poşulescu, arestat şi el în timpul descinderilor anchetatorilor francezi.
Colegii de serviciu ai Claudiei ştiau de relaţia ei cu interlopul!
Atât Parchetul General, cât şi CSM au luat de bună varianta Claudiei Budiană, conform căreia relaţia sa cu Stelică a lui Dragavei a început în toamna anului 2004 şi că doar câţiva prieteni ştiau despre existenţa ei, în vreme ce niciunul dintre colegii de serviciu nu aveau habar despre acest concubinaj. Culmea este că superiorii ei de la Bucureşti au dat crezare doar poveştilor Claudiei, deşi şeful DIICOT Craiova, procurorul Ioan Mirea, dar şi procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Craiova, Elisabeta Drăguţ, au declarat că ştiau de relaţie încă din 2005. "După ce ne-a confirmat că într-adevăr Claudia l-a cunoscut în Germania, la o rudă, şi că are o legătură amoroasă cu acest Dragavei, la începutul anului 2005, l-am atenţionat colegial (pe tatăl procuroarei - n.r.), în mai multe rânduri, că ar fi bine să o convingă pe fiica sa să renunţe la acest concubinaj, care nu este demn de ea. Era firesc să te gândeşti că un eventual scandal public, care, iată, a izbucnit, se poate răsfrânge asupra procurorului Nicolae Budiană şi ar fi păcat, pentru că este un bun meseriaş care nu ar fi devenit complicele unuia ca Dragavei pentru nimic în lume", spunea procurorul Mirea. Cel pe care l-a avertizat este chiar tatăl Claudiei, Nicolae Budiană, la rândul său procuror DIICOT. Concubinajul dintre cei doi era cunoscut şi de conducerea Parchetului Curţii: "Am aflat şi eu despre povestea asta, însă mi-a fost jenă să abordez subiectul", declară procurorul Drăguţ. Dar nu numai şefii din Craiova ştiau toate aceste lucruri. Relaţia celor doi era deja de notorietate. Prin birourile Parchetelor locale, subiectul a fost discutat luni întregi. Pe de altă parte, Nicolae Budiană a fost avertizat şi de alţi procurori - colegi de serviciu, asupra riscului de imagine publică la care îl poate supune relaţia fiicei sale cu Stelică Dragavei.