Primarul Timişoarei face afaceri cu firma fiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

TIMIŞOARA. Primarul ţărănist al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu (foto), nu şi-a adus rubedeniile la primărie, ci a ales, pur şi simplu, ca instituţia pe care o conduce să dea contracte firmei

TIMIŞOARA. Primarul ţărănist al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu (foto), nu şi-a adus rubedeniile la primărie, ci a ales, pur şi simplu, ca instituţia pe care o conduce să dea contracte firmei fiului său.

Unul dintre cele mai mari scandaluri care vizează Primăria Timişoara este cel legat de lucrările realizate de firma SC MG Building Design SRL, cu administratorii George Ciuhandu, fiul primarului, şi consilierul local Constantin Cătană. Construcţia bisericii baptiste Maranata, pe un spaţiu acordat de primărie într-un parc, unde urma să fie amenajat un loc de joacă pentru copii, a stârnit protestul public al timişorenilor. Lucrarea a fost cu atât mai controversată, cu cât proiectantul era firma SC MG Building Design SRL. Un alt scandal a fost cel legat de construcţia magazinelor Metro, din Calea Torontalului, şi Kaufland, din Circumvalaţiunii, unde proiectant al lucrărilor a fost desemnată tot firma lui George Ciuhandu. Pe locul unde s-a ridicat Kaufland ar fi trebuit să se construiască un sens giratoriu. Primarul a fost chiar pe punctul de a fi suspendat, pentru că a emis sub propria semnătură certificate de urbanism pentru firma fiului său. Legea nr. 161/2003 privind prevenirea corupţiei spune că actele emise de un primar şi în folosul rudelor de gradul I sunt nule şi ar putea fi anulate. Nimic nu s-a întâmplat însă. Un alt scandal este însă pe punctul să izbucnească la Timişoara. Executivul Primăriei Timişoara propune consilierilor, într-un proiect de hotărâre, vânzarea celebrului pasaj din Piaţa Operei, cu suma de 170.000 de euro. Propunerea este ca spaţiul să fie vândut direct actualului chiriaş, fără niciun fel de licitaţie. Este de notorietate faptul că în spatele firmei care închiriază pasajul s-ar afla consilierul local ţărănist Sergiu Ştirbu. Proiectul urmează să intre în dezbaterea consilierilor locali şi în plenul din această săptămână.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi