Premierul susţine adoptarea unei legi pentru protecţia animalelor
0Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi-a exprimat azi sprijinul pentru proiectele de lege privind protecţia animalelor faţă de actele de violenţă. "Am fost şi eu şocat de imaginile pe
Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi-a exprimat azi sprijinul pentru proiectele de lege privind protecţia animalelor faţă de actele de violenţă.
"Am fost şi eu şocat de imaginile pe care le-am văzut chiar aseară la unele televiziuni, de actele de barbarie sau chiar mai mult la adresa animalelor şi trebuie făcut de urgenţă ceva. Am sensibilitate pentru acest subiect şi, de îndată ce voi primi o astfel de propunere, o voi analiza cu toată bunăvoinţa şi vreau să-i dăm curs cât mai rapid", a declarat premierul.