Pregătirea locuinţei pentru cei mici
0Amenajarea unei camere pentru copii, un exerciţiu de ingeniozitate pentru părinţi şi decoratori Orice familie întâmpină cu bucurie apariţia unui copil. Venirea pe lume a micuţului
Amenajarea unei camere pentru copii, un exerciţiu de ingeniozitate pentru părinţi şi decoratori
Orice familie întâmpină cu bucurie apariţia unui copil. Venirea pe lume a micuţului aduce multă veselie, dar implică şi multe schimbări în viaţa familiei respective. Aceasta trebuie să facă modificări nu numai în ceea ce priveşte stilul de viaţă, ci şi decorul casnic.
Dacă spaţiul îţi permite, ar fi foarte bine să-i amenajezi celui mic o cameră numai a lui. Astfel, acesta se va adapta de mic la condiţiile impuse de voi, ceea ce îţi va simplifica existenţa mai târziu. Învăţat să doarmă singur, te va scuti de multe bătăi de cap. Însă asta nu înseamnă că prichindelul trebuie lăsat nesupravegheat. Chiar şi atunci când nu eşti lângă el, îl poţi auzi când plânge, prin montarea unui sistem de monitorizare sonoră a încăperii.
Dacă te-ai hotărât să îi amenajezi noului membru al familiei camera, ar fi bine să acorzi o atenţie sporită alegerii accesoriilor şi materialelor.
Astfel, materialele vor fi naturale, antialergice, iar obiectele cu care cel mic s-ar putea răni (margini ascuţite, jucării ce pot fi înghiţite etc.) trebuie evitate. Nu folosi finisaje reci, precum gresia sau metalul. Acoperă podeaua cu parchet din lemn masiv şi, eventual, izoleaz-o cu ajutorul unui covor gros, din fibre naturale.
Cumpără mobilier din materiale naturale
Şi mobilierul trebuie să fie executat din materiale naturale (evită sticla!) şi să aibă marginile rotunjite, pentru a preveni eventualele accidentări.
După îndeplinirea acestor criterii, orientează-te spre un ansamblu de mobilier care să poată fi modificat odată cu creşterea copilului. Acest lucru este foarte practic şi te va scuti de cheltuieli ulterioare. De exemplu, alege un pătuţ pentru nou-născuţi care se poate transforma în pat de o persoană.
Gândeşte-te din timp că, pe măsură ce creşte, micuţul tău va avea nevoie de mai mult spaţiu de depozitare. În acest sens, achiziţionează de pe acum mobilier inteligent compartimentat, care să îi servească şi mai târziu. De asemenea, ia în calcul şi varianta unui ansamblu în care să fie inclus şi un birou.
Sau gândeşte-te la unul cu birou încorporat, care să dispună de un sistem de pliere prin care să fie mascat. Indiferent de alegere, amplasează mobilierul astfel încât centrul camerei să rămână liber, pentru a-i permite copilului să se joace.
Alege o temă
Pentru a înveseli camera prichindelului, mobilierul, jucăriile şi accesoriile specifice trebuie să fie cât mai colorate şi animate. Alegerea unei teme decorative reprezintă o idee foarte bună. Pentru a construi un decor plin de farmec, inspiră-te din lumea poveştilor sau a desenelor animate. În demersul tău, îţi vor fi de ajutor tapetul şi accesoriile textile ce înfăţişează personaje reprezentative din lumea celor mici, care le vor da frâu liber imaginaţiei şi îi vor îndemna la visare.
În concordanţă cu tema decorativă, vei mai alege culorile şi figurinele ce vor anima încăperea. Atunci când iei astfel de decizii, ţine cont de sexul copilului şi de preferinţele lui. Asta nu înseamnă că nu aveţi voie să fiţi şi un pic mai nonconformişti şi să vă abateţi de la tipare.
Sisteme de siguranţă
Odată cu apariţia celui mic în sânul familiei, în afară de amenajarea unei camere speciale pentru el, trebuie să te gândeşti şi la modificările pe care le vei face în restul locuinţei, pentru a-i oferi acestuia siguranţa de care are nevoie. În acest sens, mergi prin magazine şi caută sisteme de blocare a uşilor de la camere şi mobilier şi, bineînţeles, aparate de protecţie a prizelor. Când prichindelul va începe să exploreze casa, nimic nu îi va sta în cale, aşa că fii cât se poate de precaut.