Pornografie şi majoritate morală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cui nu-i place nu se uită. Telecomanda este un bun cu valoare socială. America este o ţară puritană. Principiile morale, valorile creştine, austeritatea protestantă îşi fac simţită

Cui nu-i place nu se uită. Telecomanda este un bun cu valoare socială.

America este o ţară puritană. Principiile morale, valorile creştine, austeritatea protestantă îşi fac simţită prezenţa în societate. Guvernatorul statului New York, Eliot Spitzer, a demisionat după ce a devenit public că a apelat la serviciile unei prostituate. La noi, aventurile galante ale unor demnitari sunt povestite suculent pe prima pagină, dar despre demisii nici nu poate fi vorba. Din contră.

În această ţară puritană care este America, Larry Flint, patronul unui imperiu porno, nu poate fi considerat un om care ar avea ceva de-a face cu principiile morale. Şi-a bătut joc de religie, de predicatorii care luminează masele, de politicienii a căror viaţă s-a bazat pe principii în slujirea binelui public. Un asasin cu standarde morale înalte l-a împuşcat.

Dacă reuşea, tentativa de asasinat ar fi rămas o ştire de fapt divers. Viu, Larry Flint a fost protagonistul mai multor procese, reuşind să câştige la Curtea Supremă într-o celebră cauză în care a invocat dreptul la liberă exprimare. Într-o satiră din revista sa pornografică, Flint a scris că predicatorul protestant fundamentalist, lider al mişcării "Majoritatea Morală", Jerry Falwell, a fost implicat într-un incest cu mama sa.

Curtea Supremă a decis în baza Primului Amendament că libertatea de expresie îi permite lui Flint să publice un astfel de material. Curtea Supremă a luat această decizie printr-un vot cu scorul de 8-0. Imoralul a câştigat în faţa moralistului pentru că libertatea ideilor este mai importantă pentru societate decât protecţia personalităţilor publice, a spus Curtea Supremă a SUA. Slavă Domnului, în societatea românească nu ne-am lovit de asemenea dileme morale. Cu excepţii marginale, presa nu a folosit metode à la Larry Flint pentru a satiriza persoane publice şi demnitari.

Atacurile la adresa preşedintelui sunt considerate de domnia sa şi de susţinătorii acestuia drept acţiuni plătite, imorale, tocmai pentru că nu ar veni din convingerea profundă a ziariştilor, ci ar izvorî din condiţia lor de jurnalişti-tonomat.

Este dreptul taberei pro-Băsescu să aibă opinii şi să desfiinţeze statura morală a "tonomatelor". Dar asta nu înseamnă că "tonomatele" ar avea mai puţin drept la liberă exprimare. Cui nu-i place nu se uită. Telecomanda este un bun cu valoare socială.

Sănătatea întregii societăţi depinde atât de părerile majorităţii morale, dar şi de garantarea dreptului "imoralilor" de a spune ce vor. Nici băsescienii, nici adversarii preşedintelui nu l-au înţeles pe şeful statului. Ieşind la rampă, Băsescu devine de fapt unul dintre predicatorii frenetici ai dreptului la liberă exprimare, fără încorsetările pe care i le-ar impune rangul. El îşi "înjură" inamicii, duşmanii îl "înjură" pe el. E de bine!

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta