Ponta, cumătru cu un interlop

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor şi Daciana Ponta

Victor Ponta a avut şi el parte de o nuntă în acest weekend, la fel ca Traian Băsescu. Dacă preşedintele a fost socru mic la nunta fiicei sale Elena, premierul a fost naş la cununia băiatului unui fost interlop.

Este vorba de avocatul Laurenţiu Gorun, care s-a căsătorit cu Larisa Mocioalcă, fiica deputatului PSD Ion Mocioalcă.

Atât cununia religioasă, cât şi petrecerea au avut loc la Palatul Ştirbei. „Pe Victor Ponta l-am rugat eu să ne fie naş. Ne cunoaştem de ceva vreme, suntem relativ apropiaţi ca vârstă şi mi-am permis acest lucru. Eu îl văd ca pe Victor, naşul nostru", a declarat mirele pentru „Săptămâna în Oltenia".

Socrul mare, Vasile Gorun, supranumitul „Vulturul" sau „Dumnezeu", a fost unul dintre cei mai temuţi interlopi din Râmnicu Vâlcea. Ani la rând, el a făcut legea în oraş, bucurându-se de protecţia unor poliţişti. Cele mai multe acuzaţii la adresa lui, în urma cărora a fost arestat şi condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare, erau legate de activitatea de cămătărie.

Puşcăria l-a cuminţit

Gorun a fost judecat în nouă dosare de şantaj, lipsire de libertate, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. În momentul descinderii la locuinţa lui, anchetatorii au fost la un pas de a fi sfâşiaţi de câinii de pază ai interlopului.
Din 1996 şi până în 2001, Gorun şi-a ispăşit pedeapsa la Penitenciarul Colibaşi, timp în care afacerile legale ale familiei, precum pizzeria „La Vulturul", din centrul Râmnicului, au fost administrate de soţia lui. După eliberarea din penitenciar, fostul interlop s-a ţinut departe de activitatea infracţională, putând fi văzut adesea plimbându-şi câinii prin Parcul Zăvoi.

În schimb, „locotenenţii" lui Gorun au continuat şirul infracţiunilor. Dumitru Iordache, zis „Piele", a fost condamnat de Curtea de Apel Piteşti la 11 ani de închisoare pentru cămătărie, şantaj, evaziune fiscală şi spălare de bani. Ion Gorun, zis „Lorică", nepotul „Vulturului", este arestat în prezent, alături de alţi opt membri ai noii grupări, pentru implicarea într-o reţea de furturi de maşini de lux.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro