Interviu Poluarea invizibilă. Ce se întâmplă când nu reciclezi bateriile și electronicele: „Ne otrăvim singuri prin lucrurile pe care le aruncăm“

Televizoare abandonate lângă tomberoane, frigidere lăsate la marginea drumului, telefoane uitate în sertare. Generăm tot mai multe deșeuri electrice și electronice, dar reciclăm prea puțin. În lipsa unor soluții accesibile și a unei educații de mediu solide, gunoaiele tehnologice ajung să polueze solul, aerul și apa. Iar factura e plătită, inevitabil, de natură – și de noi toți.

Pe 24 iulie, omenirea a început să trăiască pe datorie – a epuizat deja resursele naturale pe care Pământul le putea oferi anul acesta. Practic, după această dată, omenirea trăiește prin epuizarea capitalului natural, erodând și mai mult biosfera. Tot ce se consumă în acest interval – hrană, energie, materii prime – se face pe seama resurselor alocate generațiilor viitoare. România înregistrează un regres semnificativ, epuizându-și resursele anul acesta încă de pe 31 mai, comparativ cu 2024 când atingea pragul critic pe 20 iulie. Într-un clasament al țărilor cel mai atente la resursele naturale, noi ne aflăm pe locul 34, imediat după Ungaria, pentru care Ziua depășirii a fost pe 2 iunie și înainte de Grecia (25 mai). Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Roxana Puia, director de comunicare al Asociației Environ, ne explică cât de importantă este reciclarea deșeurilor electronice și electrocasnice, care sunt cele mai recente reglementări europene, dar și la nivel național, și cum recepționează generații diferite ideea de reciclare: de la entuziasm la nepăsare.

„Weekend Adevărul“: Când vorbim despre pericolul nereciclării deșeurilor, majoritatea ne gândim la plastic și textile, dar prea puțin la produsele electrice. În ce măsură poluează ele? Să luăm exemplul bateriilor care, prin dimensiunea lor mai ales, par inofensive și avem tendința de a le arunca la coș.

Roxana Puia: Ne întoarcem la o lecție de biologie din clasa a III-a și ne amintim de circuitul apei în natură. În componența bateriilor, ca și în componența echipamentelor electrice și electronice, avem de-a face cu metale și cu substanțe, gaze periculoase. Când vorbim de baterii, vorbim de litiu, mercur, nichel, tot felul de elemente din tabelul periodic. În momentul în care o baterie este aruncată la coșul de gunoi și ea nu ajunge la reciclat, ci efectiv la o groapă de gunoi, sub impactul factorilor de mediu, adică umiditate, apă, ploaie, bateriile oxidează, corodează și toate substanțele pe care le conțin se scurg în sol. În acel moment, pătrund și în pânza freatică, pătrund și în apă – de asta ziceam de circuitul apei în natură, în care la un moment dat, într-un fel sau altul, asta ajungem să ne otrăvim singuri prin lucrurile pe care le aruncăm. Apa pe care o bem, alimentele care cresc pe un sol afectat, harnă, iarba care a crescut pe un câmp afectat și pe care o paște o vacă, lucrurile acestea, într-un fel sau altul, ajung asupra noastră. Echipamentele electrice au metale rare, au metale grele, au substanțe, gaze periculoase. În momentul în care sunt aruncate, se întâmplă cam același lucru ca la baterii: se sparg.

Care este efectiv procesul de reciclare? După ce duci obiectul la containerul de reciclat, ce se întâmplă mai departe cu el?

În momentul în care containerul se umple, este transmisă o solicitare de colectare către operator. Ele ajung în facilitățile de tratare de la noi din țară. Echipamentele se tratează, televizoarele se tratează într-un fel, telefoanele în alt fel, echipamentele frigorifice în alt fel. În principiu, sunt stocate o perioadă de timp până când se strânge un volum suficient pentru a putea pune în funcțiune instalația care tratează tipul acela de echipamente. Apoi intră în prima etapă, cea de prelucrare manuală. Înseamnă că de la frigider, de exemplu, se scot garnitura, chederul de cauciuc, se scot rafturile metalice, carcasele de plastic de la compartimente etc. După care, se duc în zona de decontaminare și extragere a freonului încapsulat, care mai apoi se captează și ajunge să fie neutralizate cred că la fabricile de prelucrare a cimentului. Acesta nu poate fi reutilizat, se plătește pentru reciclarea lui. Iar mai apoi merg pe liniile magnetice în care sunt mărunțite, tocate, și după ce sunt tocate, fracțiile astea trec printr-un fel de sortare iarăși prin care sunt detectate tipurile de metal, de plastic și sunt aruncate în saci diferiți, care mai apoi își urmează circuitul și ajung în diverse industrii unde sunt topiți, prelucrați și reintroduși în circuitul economic, cumva folosiţi ca materie primă secundară. De la baterii, de exemplu, rezultă un praf, așa-zisa masă neagră, care este foarte, foarte toxică.

Se vorbește și despre cât de mult respectă reglementările aceste spații de reciclare. Ce se întâmplă dacă deșeurile nu sunt reciclate corespunzător?

În momentul în care nu sunt gestionate de personal care să știe să le opereze și să aibă și facilitățile care să ajute să neutralizeze – cum se întâmplă în cazul arderilor deșeurilor, cablurilor –, se eliberează în aer substanțe foarte nocive pe care, în primul rând, cei din jur le inhalează. Știm cotele alarmante de toxicitate sau de poluare a aerului ca urmare a arderii deșeurilor, iar impactul poluării cu echipamente electrice, cu baterii, cu becuri și cu neoane este la nivelul mediului și evident că tot ce este la nivelul mediului înconjurător este de fapt și la nivelul sănătății noastre. La un eveniment, doamna doctor Beatrice Mahler, care a făcut un studiu pe impactul poluării asupra sănătății, a punctat câteva aspecte legate de cât de mult rău ne face aerul poluat, și o chestie m-a marcat: nu există o boală care să nu lase o cicatrice permanentă. Adică, indiferent că te însănătoșești, nu există o refacere completă niciodată, o recuperare de 100%. Și cred că este primul argument: sănătatea noastră. Apoi, este vorba de traiul zilnic – oare cei care aruncă întâmplător orice fel de deșeuri nu sunt deranjați la rândul lor când se duc în pădure și sunt gunoaie, sau când se duc pe plajă și sunt mucuri de țigară și pahare de plastic? Apoi, este componenta legată de spațiu: un echipament pe care nu-l folosești ocupă spațiu, fie că e un telefon într-un sertar sau că este mașina de spălat veche sau un televizor.

Aici am putea vorbi și despre o componentă culturală, cea a nostalgiei, de a ne atașa emoțional de obiecte...

(râde) Da, așa este. În ideea asta am avut o campanie, „Amintirile rămân cu tine, deșeurile merg la reciclare“, o expoziție de echipamente din anii ’80-’90: de la cuptorul de plăcinte turcesc roșu, caloriferul cu ulei, televizoare vechi, radiouri pe lămpi, iar fiecare avea asociat în spate un mesaj care făcea trimitere la fierul de călcat cu care ți-ai ars rochia de la banchet sau la televizorul în fața căruia se strângea familia când începea „Dallas“. Printre echipamentele care îți ocupă locul degeaba este primul telefon – înțelegem atașamentul, dar deja când păstrezi și al doilea, al treilea telefon... Mai există și această chestie a păstrării cablurilor, pe care le pui într-o cutie cu speranța că vreodată le vei folosi la ceva. Nu se va întâmpla asta. Nici telefoanele vechi nu le vei mai folosi. Un telefon nepornit de mai mulți ani, căruia i-a expirat și sistemul de operare, nu va mai fi funcțional. În cazul în care ne cumpărăm ceva nou, iar aparatul vechi încă este funcțional, este recomandat să îi prelungim viața, reducând astfel și generarea de deșeuri: îl donăm, îl dăruim cuiva care se va folosi de el.

Cumpătarea, soluția prin care putem salva Planeta

Din 24 iulie, omenirea a intrat în „deficit ecologic“, am ajuns la momentul în care cererea pentru resurse și servicii ecologice dintr-un an depășește ceea ce Pământul poate regenera în acel an. Cât de mult contribuie la această situație nereciclarea deșeurilor electrice?

Studiul care analizează și calculează data depășirii pleacă de la cerința omenirii legată de cât consumăm ca să producem lucruri și să le aruncăm mai apoi și capacitatea Planetei de a asigura resursele pentru această producție și, totodată, capacitatea de a absorbi emisiile de dioxid de carbon. Nu există un clasament pe industrii poluatoare. Există niște domenii în care sunt recomandate măsuri, plecând de la orașe, la energie, la modul în care cultivăm hrana. Se ia în considerare și componenta socială: sărăcie, acces la apă potabilă, grupuri vulnerabile etc. Dar nu se fac efectiv trimiteri la ceea ce înseamnă impactul deșeurilor electrice. Știm că este, totuși, fluxul de deșeuri cu cel mai mare şi rapid nivel de generare la nivel mondial. Cele mai recente date, din 2022, ne prezintă 62 de milioane de echipamente electrice și electronice generate, dintre care, la nivel global, puțin peste 20% sunt colectate și reciclate, cel puțin pe canalele formale. Evident că aici Europa este lider, pentru că Europa stă și cel mai bine din perspectiva legislației și a reglementării modului în care ar trebui să gestionăm deșeurile electrice. Avem o țintă europeană nerealistă, care impune să colectăm minimum 65% din cât s-a vândut în ultimii trei ani. E departe de a fi atins acest obiectiv la nivel european. E undeva la 40% media în România.

De ce pare nerealist?

Pentru că durata de viață a echipamentelor în sine este mult mai mare. Nu neapărat ce ai vândut în ultimii trei ani se reflectă și în deșeuri generate – poate ți-ai luat un televizor în plus sau dacă îți schimbi telefonul, pe cel vechi îl dai mamei și astfel el mai trăiește o perioadă de timp. Și cu atât mai mult contravine noii viziuni pe care o are Uniunea Europeană în ceea ce privește prelungirea duratei de viață a echipamentelor. Introducerea acestei obligativități a producătorilor prin directiva pe ecodesign și directiva privind dreptul la reparație, prin care obligă producătorii de echipamente să se asigure că din faza de proiectare și mai apoi de producție propriu-zisă a produselor, ele să aibă o durată lungă de viață, să poată fi reparate cu ușurință, piesele de schimb să fie accesibile pe o perioadă lungă de timp, de cel puțin zece ani, și să nu fie un proces costisitor, așa cum este acum. De cele mai multe ori, echipamentele ajung să fie și deșeuri pentru că sunt programate, prin cerințe de software, să-și încetinească performanțele și să fii nevoit să-l schimbi. Chiar la finalul lunii iunie, a intrat în vigoare obligativitatea pentru producătorii de telefoane mobile să facă telefoanele rezistente la cât mai multe cicluri de căderi și să funcționeze bateria 80% minimum după 800 de cicluri de încărcare. Adică au introdus niște parametri de funcționare a echipamentelor astfel încât să reducem cantitatea totală de deșeuri generate, despre care spuneam că este foarte mare – în ultimii zece ani, la nivel european, s-a dublat cantitatea de astfel de produse vândute.

Care sunt motivele care au dus la această creștere?

În primul rând este moda. Găsim mai multe componente electronice în mult mai multe tipuri de echipamente: de la inele de fitness la aparate de înfrumusețare, somiere electrice, fel de fel de gadgeturi în bucătărie, mai mult sau mai puțin folositoare.

Reglementări cu jumătate de măsură

Cum s-ar putea schimba asta la nivel de individ?

Cred că primul lucru pe care îl putem face este să nu ne referim doar la ce trebuie să facă instituțiile responsabile de partea de reglementare, la ce trebuie să facă companiile. Este și frustrarea legată de ce diferență pot să fac eu la nivel individual comparativ cu marii poluatori. Să nu uităm însă că industria este bazată în definitiv pe o cerere și cred că ceea ce stă în puterea noastră e cumpătarea. Trebuie să te gândești foarte bine indiferent ce cumperi, dacă ai sau n-ai nevoie de lucrul acela. Foarte multe dintre aceste echipamente care se produc cu costuri reduse au un tarif foarte accesibil, dar au și o durată de viață foarte scurtă și se transformă rapid în deșeuri – și iarăși se produc, și iarăși extragem din resurse naturale. Este un subiect legat de materiile prime critice, de metale rare, pentru că în componența echipamentelor se folosesc metale rare, metale prețioase, materii care sunt, din perspectiva limitării resurselor, considerate critice și, din păcate, modul în care produsele sunt sau au fost cel puțin până acum concepute și gândite face foarte dificil procesul de recuperare a acestor substanțe în faza de reciclare. Procesul în sine de reciclare de multe ori este prea costisitor și este mult mai profitabil să minezi și să extragi din depozitele naturale decât să le preiei din echipamente. Este nevoie de o reformă generală în ceea ce privește industria de producție a lor.

Recent, la nivelul Uniunii Europene, se vorbea ca marii retaileri și producători să își deschidă propriile departamente de reparare, iar clientul să aibă dreptul, prin contractul de achiziție, să își ducă obiectul la reparat, gratis – lucru care ajută, bineînțeles, la reducerea numărului de deșeuri. Ce s-a întâmplat cu această inițiativă?

Nu este reglementată. Este reglementată doar partea pentru anumite tipuri de echipamente, precum mașini de spălat, frigidere, aspiratoare, chiar și telefoane – în acest ultim exemplu, sunt obligați să asigure actualizări de soft pe o perioadă de cinci ani după ce produsul a ieșit din fabricație. Chiar dacă a ieșit din circuitul lor și a fost înlocuit, să mai asigure încă cinci ani pentru actualizări și șapte ani piese de schimb. În cazul telefoanelor, chiar și reciclarea este una dificilă: bateria este încapsulată, așa că ele trebuie tăiate. Un telefon vechi era dezmembrat, carcasa era de plastic, de metal, ecranul… erau ușor de descompus. Franța are un index al reparabilității. Din 2026 o să existe un pașaport electronic digital al echipamentelor electrice care furnizează informații despre eficiența energetică a produsului, despre conținut, despre surse, despre reparabilitate, adică să știi mai multe aspecte atunci când cumperi un produs, să fii complet informat și în cunoștință de cauză. Și mai e problema forței de muncă în reparație. Nu prea mai sunt ateliere, nu prea mai sunt neapărat meșteri și oameni pricepuți în a repara. La nivel european există acele repair-cafe. Sunt cafenele, mai degrabă sociale, pentru reparații mici – nu pentru lucruri care țin de tehnicieni specializați. De exemplu, dacă ți s-a spart camera, te poți duce singur să ți-o schimbi.