Ploieşti:Un şofer „aghesmuit“ a făcut circ la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îmbrăcat în pijamale şi papuci, Nicolae Ivan a provocat un accident pe DN 1, soldat cu avarierea gravă a două autoturisme. Bărbatul a refuzat testarea cu etilotestul, iar la spital a făcut spectacol cu accent american, înjurând pe toată lumea şi aducând apă de la chiuvetă în loc de proba de urină.

Aseară, în jurul orelor 20.00, poliţiştii rutieri din Prahova au fost chemaţi la Tătărani, pe DN1, pentru a constatat un accident în care au fost implicate două autoturisme. Au găsit două maşini făcute praf, un Mercedes şi un autoturism de teren, dar, din fericire, niciunul dintre ocupanţii acestora nu era rănit.

În schimb, mare le-a fost mirarea când au văzut că şoferul vinovat era îmbrăcat doar în pijamale şi papuci. Acesta conducea pe banda doi cu viteză şi a virat dreapta într-un jeep condus regulamentar.

Nicolae Ivan, "adormitul" de la volan, un ploieştean în vârstă de 57 de ani, emana halenă alcoolică şi nu se exprima coerent. A refuzat testarea cu alcooltestul şi a încercat să "îmbuneze" legislaţia română spunând că este cetăţean american. Ba chiar a invocat prietenia cu Gil Dobrică pentru a nu ajunge la spital, dar, din nefericire pentru el, a fost condus sub escortă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

Ce a făcut bărbatul la spital aflaţi în numărul din această seară al cotidianului Adevărului de Seară din Ploieşti.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată