Plata în avans, fără comision

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plata în avans, fără comision

Consiliul Concurenţei propune eliminarea comisioanelor de rambursare anticipată pentru creditele de consum, în linie cu directivele europene, şi extinderea sau limitarea la 1% în cazul creditelor cu garanţii sau ipotecare, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei, potrivit NewsIn.

„Am analizat concurenţa la nivel bancar şi mai ales în ce măsură comisioanele băncilor împiedică migrarea clienţilor de la o bancă la alta. Aici intervine problema comisionului de rambursare anticipată, care împiedică exact această mişcare a clienţilor între bănci“, a spus Chiriţoiu.

Această propunere are în vedere modificarea cadrului legal existent, iar noua lege va intra în vigoare până în luna mai a anului viitor.

În prezent, majoritatea băncilor percep comision pentru rambursarea anticipată a împrumuturilor, acestea ajungând până la 5% din suma rambursată în avans.

În unele cazuri, nu se percepe comision dacă banca este anunţată de intenţia de rambursare cu un interval de timp înainte sau dacă s-a scurs un număr de ani din perioada de creditare.

În programul guvernamental „Prima Casă“, niciuna dintre băncile participante nu percepe acest tip de comision.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite