Peste 22.000 de surdomuţi cer sprijin autorităţilor pentru a putea fi înţeleşi când sună la 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 22.000 de surdomuţi cer sprijin autorităţilor pentru susţinerea unui proiect, pilotat deja în şcolile speciale din opt judeţe, pentru ca apelurile lor, în caz de urgenţă, să poată ajunge şi să fie înţelese în dispeceratele 112, a declarat, luni, preşedintele unei asociaţii de profil.

"Două proiecte premiate la Gala Societăţii Civile, apreciate chiar de premierul Victor Ponta printr-o scrisoare de felicitare, pot muri astăzi, impactul fiind unul negativ asupra a 22.000 de surdomuţi. Împreună cu profesionişti din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, am găsit soluţii tehnice pentru ca apelurile surdomuţilor să poată ajunge şi să fie înţelese în Dispeceratele 112. Numărul beneficiarilor a crescut, dar bugetul este prea mic pentru plata susţinerii la nivel naţional a acestui proiect. Legislaţia există, dar nu este creată forma legală de plată a interpreţilor autorizaţi. Mai mult, un surdomut, din ajutorul acordat de stat, de 234 de lei, nu-si poate cumpăra un telefon prin care sa poată face şi apeluri video în caz de urgenţă şi nici nu poate suporta costul unui abonament", a spus, luni, preşedintele Asociaţiei 1 Iunie 2001, Ionica Tarău.

Potrivit acesteia, apelul persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire rămâne un semnal de alarmă pentru cei care pot face ca serviciul 112 să poată funcţiona şi pentru cei fără glas. Majoritatea celor peste 22.000 de oameni în această situaţie sunt elevi care învaţă în şcoli speciale.

"Avem aproape 30 de apeluri pe lună pentru cazuri extreme, cum ar fi cel al unui operat pe inimă căruia i s-a făcut rău, are tensiune mare, nu mai poate merge, a căzut pe stradă sau a fost lovit de colegi. Acest proiect pilot, organizat în şcolile speciale din Buzău, Suceava, Cluj, Craiova, Vrancea, Galaţi şi Iaşi, trebuie extins. Aceşti oameni au mare nevoie de ajutor", a explicat Tarău.

Preşedintele de la "1 Iunie 2001" a mai spus că asociaţia, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Neron Lupaşcu" Buzău, a iniţiat, în februarie 2010, primul program educativ pentru persoane deficienţe de auz şi de vorbire. Ca urmare a multor situaţii identificate în perioada 2008-2010 de către specialişti şi profesionişti în comunicarea prin limbajul semnelor, s-a format prima echipă din România de preluare a apelurilor de urgenţă de la surdomuţi prin telefonia video şi transferarea cazurilor către dispeceratele 112.

Dupa trei ani de investiţii, în noiembrie 2011, s-a semnat prima colaborare cu Ministerul Muncii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. "Proiectul a prins contur în judeţe Buzău, Suceava, Cluj, Craiova, Vrancea, Galaţi şi Iaşi, iniţiatorii proiectului fiind nonstop la dispoziţia celor fără auz şi comunicare verbală, prin câteva telefoane şi câţiva angajaţi. Parţial, am fost sustinuţi cu aparatura necesară, abonament la telefoane şi plata unor salariaţi. În 2011, s-a lucrat la baza de date din care s-a identificat, cu fiecare Direcţie Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, numărul real de persoane care au deficienţe de comunicare verbală", a mai spus Tarcău, scrie Mediafax.

Potrivit reprezentantului societăţii civile, principala problemă privind continuarea proiectului este cea de ordin financiar. "Apelurile surdomuţilor sunt preluate de interpreţii autorizaţi ai asociaţíei şi de fiecare dată am ajuns în acelaşi timp cu ambulanţa la locul unde se afla persoana cu deficienţe de auz şi de vorbire, pentru a traduce echipajului de intervenţie problemele acesteia. (...) Parteneriatul public-privat există, însă nu există sursa financiară pentru ca acei peste 22.000 de cetăţeni surdomuţi să poată apela gratuit la serviciul 112 ", a conchis Ionica Tarău.

Mai multe pentru tine:
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului