Pe scurt

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa a respins recursul în cazul Arpechim Curtea de Apel Piteşti a respins, ieri, recursul intentat de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) la decizia Tribunalului

Instanţa a respins recursul în cazul Arpechim

Curtea de Apel Piteşti a respins, ieri, recursul intentat de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) la decizia Tribunalului Piteşti, care a amânat, la cererea Petrom, executarea unei hotărâri privind suspendarea autorizaţiei de mediu a rafinăriei Arpechim. "Prin hotărâre s-a respins apelul Agenţiei pentru Protecţia Mediului ca fiind nefondat şi irevocabil", au afirmat reprezentanţii Curţii de Apel Piteşti. (Mediafax)
OMV-ul de stat are interzis la MOL

Guvernul ungar intenţionează să protejeze grupul petrolier MOL faţă de o eventuală preluare printr-o lege care să interzică companiilor de stat străine să preia active strategice din Ungaria, transmite Reuters. Grupul austriac OMV şi-a majorat, în iunie, participaţia la MOL cu 8,6 puncte procentuale, la 18,6%. MOL a respins ceea ce a numit drept o ofertă ostilă de preluare din partea OMV, companie în care statul austriac deţine o participaţie de 31,5%.

Academia investeşte în imobiliare

Academia Română revendică circa 300 de hectare de teren în judeţul Constanţa, suprafaţă din care a primit, la începutul lunii iulie, peste 100 de hectare, pe care intenţionează să dezvolte investiţii imobiliare, în parteneriat cu companii private. "Am recuperat, la începutul acestei luni, peste 100 de hectare de teren în zona litoralului, în Constanţa, la Eforie şi în localităţile Ovidiu şi Lazu. Este vorba de terenuri donate Academiei de către familii precum Cantemir sau Movilă. Acum, după ce le-am câştigat prin lege, urmează să fim puşi în posesie", a declarat secretarul general al Academiei, Ioan Păun Otiman. (Mediafax)

O companie israeliană a preluat Wizrom

Compania israeliană One1 Software Technologies a preluat 50% din furnizorul român de software pentru afaceri - Wizrom Software, informează compania.
Tranzacţia prevede păstrarea controlului de către actuala echipă de conducere şi are ca principal obiectiv consolidarea poziţiei companiei Wizrom pe piaţa regională, prin creşterea standardelor de calitate a serviciilor oferite şi accesul la proiecte de mare anvergură. Detaliile referitoare la valoarea tranzacţiei şi modul în care au fost preluat acţiunile Wizrom sunt confidenţiale, au declarat surse din cadrul companiei. (Rompres)

Fonduri transfrontaliere de 262 milioane de euro

Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră dintre România şi Bulgaria, care sprijină dezvoltarea economică şi cooperarea dintre regiunile de frontieră din cele două ţări, va beneficia de un buget de 262 milioane de euro, în perioada 2007-2013. Programul, aprobat marţi de guvern, vizează finanţarea proiectelor în domeniul îmbunătăţirii infrastructurii de transport terestru şi fluvial şi al telecomunicaţiilor, precum şi programe în zona exploatării în comun a resurselor naturale şi de mediu. (Mediafax)

Producţia de energie, afectată de caniculă

Producţia de energie la complexurile energetice Turceni şi Rovinari este afectată negativ de temperaturile ridicate, apa Jiului folosită la răcirea turbinelor fiind foarte caldă şi insuficientă faţă de cantitatea necesară pentru termocentrale. Directorii generali ai celor două complexuri, Dumitru Cristea şi Laurenţiu Ciurel, au declarat că apa Jiului nu mai poate fi folosită la răcirea turbinelor pentru că este foarte caldă. În plus, debitul râului a scăzut considerabil şi, din această cauză, cantitatea necesară în termocentrale începe să fie insuficientă. (Mediafax)

Decizia de reducere a fondurilor, amânată

Comisia Europeană, care a anunţat că va lua o decizie privind reducerea cu 25% a fondurilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în urma auditării instituţiei, în lunile iunie şi iulie, a hotărât să amâne decizia până în septembrie, când va avea loc o nouă verificare.
Comisia a menţionat, în raportul privind România prezentat la sfârşitul lunii iunie, că o decizie privind aplicarea măsurii de reducere a fondurilor va fi luată în urma controalelor din iunie şi iulie. (Mediafax)

Ford made in România

Ford intenţionează să fabrice, exclusiv în România, la uzina de la Craiova, un nou model de autoturism aflat în prezent în curs de proiectare în Germania şi Marea Britanie, a declarat John Fleming, preşedinte şi director general al Ford Europa. "Va fi un model nou, fabricat exclusiv în România", a spus Fleming. El a precizat, într-un interviu acordat televiziunii naţionale, că modelul nu va fi conceput în ţara noastră, dar va fi produs "cu siguranţă" aici, fără a comunica data la care va începe producţia. (NewsIn)

IMM-urile au la dispoziţie cursuri gratuite

În perioada iulie-octombrie 2007, Ministerul pentru IMM, Turism, Comerţ şi Profesii Liberale oferă IMM-urilor din cele opt regiuni de dezvoltare ale României o serie de sesiuni de instruire în afaceri. Programul, intitulat "Competitivi în Europa", impune IMM-urilor criterii de eligibilitate, printre care numărul minim de angajaţi (2) şi lipsa datoriilor fiscale către bugetul de stat.

Sesiunile de instruire vizează creşterea abilităţilor antreprenoriale de conducere şi a capacităţilor de accesare şi administrare a fondurilor UE. (Oana Grecea)

Aeroports de Paris vrea aeroporturile bucureştene

Reprezentanţii companiei Aeroports de Paris, care administrează aeroporturile din Paris, s-au arătat interesaţi să participe la privatizarea aeroporturilor din Bucureşti, la finalul fuziunii aeroporturilor Otopeni şi Băneasa, a declarat ministrul Ludovic Orban.

"Am discutat despre privatizarea aeroporturilor din Bucureşti şi despre un posibil parteneriat. (NewsIn)