Pe scurt
0Casă pentru o familie cu 11 membri Povestea celor nouă copii care locuiesc îngrămădiţi cu părinţii într-o locuinţă socială din ghetoul din cartierul severinean Gura Văii,
Casă pentru o familie cu 11 membri
Povestea celor nouă copii care locuiesc îngrămădiţi cu părinţii într-o locuinţă socială din ghetoul din cartierul severinean Gura Văii, prezentată în "Adevărul", nu a rămas fără rezolvare. Primarul din comuna Poroina Mare, judeţul Mehedinţi, Dan Anuţa, s-a oferit ieri să le pună la dispoziţie o casă boierească cu patru camere şi curte mare pe raza satului Stigniţa, ce aparţine spaţiului locativ al primăriei.
Edilul a promis că va da familiei Moraru şi două hectare de pământ. "Îi aşteptăm cu drag în comuna noastră şi le promitem că le vom da şi mobilier, paturi şi ce mai au nevoie până reuşesc să se instaleze aşa cum trebuie", a spus Anuţa. (Iulian Gogonea)
Cimitir din secolul al II-lea în centrul oraşului
Cercetătorii Muzeului de Istorie şi Arheologie din Tulcea au descoperit în centrul oraşului un mormânt de la finele secolului al II-lea. Muncitorii, care lucrau la extinderea unei reţele de gaze, au găsit un schelet şi au anunţat arheologii.
"Mormântul este unul de înhumare şi îl localizăm la finele secolului al II-lea, după tipul de vase găsite în interior. În ultimele şase luni, este al doilea mormânt descoperit în aria respectivă, ceea ce ne duce cu gândul că în zonă a funcţionat o necropolă romano-bizantină", spune muzeograful George Costea de la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. Cele două schelete vor fi expuse la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Tulcea. (Adrian Tudor)