Patru români, între care şi Tibi Uşeriu, la Maratonul 6633 Arctic Ultra. Uşeriu a câştigat ediţiile din 2016 şi 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tibi Uşeriu va participa la Maratonul 6633 Arctic Ultra

Patru români, între care o femeie, se află pe lista de start a Maratonului 6633 Ultra, care se va derula între 8-17 martie. Între cei patru reprezentanţi ai României se numără şi Tibi Uşeriu, cel care a câştigat ediţiile din 2016 şi 2017. Ceilalţi temerari sunt Avram Iancu, cunoscut pentru traversarea înot a Canalului Mânecii sau parcurgerea, tot înot, a Dunării, precum şi Floretina Iofcea şi Polgar Levente.

Cu excepţia lui Tibi Uşeriu, niciunul din ceilalţi români nu a mai participat la Maratonul 6633 Arctic Ultra, care este considerat cel mai dur din lume. Toţi cei patru s-au înscris în cursa cea mai grea, cea de plus 350 de mile.

Florentina Iofcea este stabilită în Canada, locuieşte în Aurora, aproape de Toronto, şi este prima româncă ce va lua startul la Maratonul 6633. În această vară plănuieşte traversarea Canadei de la est la vest (7.831 km), performanţă cu care speră să intre în Cartea Recordurilor.

La rândul său, Polgar Levente (37 de ani) este originar din Aiud şi este prima persoană cu dizabilităţi din lume care este acceptată la Maratonul 6633 Arctic Ultra. El şi-a pierdut braţul drept într-un accident de tren pe când avea doar 6 ani. Are la activ mai multe participări în maratoane ultra şi este şi voluntar Invictus.

Avram Iancu, din Petroşani, este cunoscut pentru acţiunile sale temerare prin înot: traversarea Canalului Mânecii şi parcurgerea Dunării de la izvoare şi până la vărsare. Anul trecut s-a decis să încerce şi Maratonul 6633, astfel că va completa echipa României în cursa de plus 350 mile.

Pe lista de start se află doi concurenţi pentru cursa de 120 mile, patru pentru cursa de plus 120 mile şi 23 pentru cea mai dificilă, cea de plus 350 mile.

Ediţia din 2018 a Maratonului 6633 Arctic Ultra este cea de-a zecea, iar concurenţii au început să sosească la Whitehorse, de unde se va pleca, în 7 martie, spre locul de start, Eagle Plains Hotel, cu plecare programată a doua zi.

Cursa de plus 350 de mile este estimată a se încheia în 17 martie, la Tuktoyaktuk, după un itinerariu care include atingerea Cercului Polar în primele 23 de mile. În total vor fi parcurse 383 de mile până la linia de sosire (circa 617 kilometri, cu 57 mai mulţi decât în 2017).

În 2016, Uşeriu a câştigat Maratonul 6633 Arctic Ultra în 173 de ore şi 40 de minute şi a avut de înfruntat temperaturi chiar şi de minus 62 de grade Celsius. La start s-au mai aflat atunci doi români – Vlad Tănase şi Andrei Roşu – care au terminat la egalitate pe poziţia a treia.

La ediţia din 2017 a maratonului din Canada, Uşeriu a câştigat cu timpul de 158,25 ore.

În total, în cele nouă ediţii ale Maratonului 6633 Arctic Ultra doar 25 de competitori au încheiat cursa.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată