Patria gastronomiei prin excelenta

Cand spui "a manca bine si a bea un vin bun", gandul te duce automat la bucataria si licorile de exceptie din renumitele podgorii frantuzesti. Cu sau fara voia englezilor si a recentului "razboi"

Cand spui "a manca bine si a bea un vin bun", gandul te duce automat la bucataria si licorile de exceptie din renumitele podgorii frantuzesti. Cu sau fara voia englezilor si a recentului "razboi" franco-britanic pe teme culinare, Hexagonul ramane patria de referinta a gastronomiei fine. Cum de s-a ajuns insa ca bucataria sa fie ridicata la rang de arta in Franta, iar francezii sa-i inchine un adevarat cult? Specialistii in ale bucatelor spun ca "vina" apartine galilor, Bisericii si lui Ludovic al XIV-lea. Candva, in Galia, "strabunica" Frantei moderne, "mancarea buna mergea mana in mana cu viata politica si sociala". Traditia gastronomica franceza s-a bazat pe aceasta axioma, sustin istoricii. Primul care a remarcat "excelentele ospete ale galilor" a fost istoricul grec Strabon, in zorii erei crestine. Intr-atat de excelente incat, dupa anexarea Galiei de catre romani, cuceritorii se lasa, la randul lor, cuceriti de gastele crescute in nordul provinciei. Suculenta acestora alimenteaza un negot foarte profitabil pentru cei ocupati, orataniile respective fiind "exportate" la Roma carduri dupa carduri. Aceasta bucatarie rustica si robusta va suferi influenta romanilor, neintrecuti in epoca, in materie de originalitate si rafinament culinar. Se stie din vechime ca vinul sporeste apetitul si pune mancarea in valoare. Daca Franta a ajuns, cu timpul, sa ocupe unul dintre primele locuri in materie vinicola, aceasta se datoreaza oamenilor Bisericii si ordinelor religioase. In vremurile tulburi din evul mediu, calugarii si-au aparat cu strasnicie viile in fata invaziilor, iar din secolul al XVII-lea influenta Bisericii in domeniu devine decisiva. In aceasta perioada, gastronomia frantuzeasca e inca departe de ceea ce se numeste rafinament, iar la festinurile medievale felurile de rezistenta sunt fazanul si... lebada. O data cu Renasterea si descoperirea noilor continente, isi fac aparitia trufandalele de provenienta americana. Fasolea, cartofii si porumbul inlocuiesc lintea si bobul din farfuria francezilor secolului al XVI-lea. Invazia noilor produse, incepand cu "cocosul de India", asa s-a numit la inceput banala curca - care detroneaza cu succes paunul fript, e dublata de o revolutie a bunelor maniere, intre care folosirea furculitei la masa. E perioada in care Rabelais da viata unui personaj sinonim si astazi cu mancaciosul jovial si vesnic nesatul, Pantagruel. Chiar daca lacomie si bautura in exces nu se traduc inca prin gastronomie adevarata, opulenta si diversitatea incep sa-si faca simtite prezenta in bucatariile celor cu dare de mana. Veritabilul avant al bucatariei frantuzesti are loc intr-un cadru politic: al monarhiei absolute sub Ludovic al XIV-lea. Nobilimea se ia la intrecere: mese somptuoase, prezentari teatrale, intr-un cuvant se consacra regula rafinamentului gastronomic, deopotriva cu importanta etichetei. Pana la Revolutia din 1789, si chiar dupa, curtea regilor Frantei e creuzetul bucatariei de inalta clasa, iar festinul in sine - un mijloc de guvernare si influenta politica. Nimic mai adevarat, de la banchetul uluitor dat, in 1520, de Francois I pentru a-l impresiona pe englezul Henric al VIII-lea si a obtine o alianta impotriva lui Carol Quintul pana la sarbatorile napoleoniene dedicate politicienilor, care l-au facut pe Talleyrand sa le spuna bucatarilor: "Domnilor, ati salvat Franta!". Incheind aceasta scurta incursiune in istoria gastronomiei franceze, sa spunem ca, si azi, arta culinara contribuie, prin intermediul receptiilor diplomatice, la afacerile politice.