Panica imensa, doar cinci persoane ranite
0Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter s-a produs, in noaptea de marti spre miercuri, in insula Milos din Marea Egee, provocand panica in insula Creta, unde cinci persoane au fost
Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter s-a produs, in noaptea de marti spre miercuri, in insula Milos din Marea Egee, provocand panica in insula Creta, unde cinci persoane au fost usor ranite. Seismul, pe care Observatorul din Atena l-a calificat drept "puternic", s-a produs in jurul orei 23,45 (aceeasi in Romania) si a fost resimtit in special in insula Creta, unde cinci persoane au fost internate cu fracturi, dupa ce populatia panicata s-a calcat in picioare pe strazi. Majoritatea populatiei de pe insula si-a petrecut noaptea in aer liber si doar miercuri dimineata locuitorii au inceput sa se intoarca acasa. Mai multe cladiri au fost avariate in sectorul Heraklion, ca si la Chania. Seismul a durat "destul de mult". In mod paradoxal, pe insula Milos, situata in nord, in arhipelagul Ciclade, el nu a fost deloc resimtit. Observatorul din capitala Greciei a anuntat ca epicentrul a fost localizat la 170 kilometri sud-est. Potrivit Institutului de Fizica a Pamantului de la Strasbourg (estul Frantei), epicentrul, "de aproximativ 6 grade" pe scara Richter, s-a situat in largul coastei de nord a insulei Creta. Este cel mai important cutremur produs in zona dupa cel cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter de la 20 iulie 1996.