Pagina cititorului: „Urmăresc toate ştirile locale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi: Vasile Arion (Arad)

Vasile Arion, 55 de ani, vicepreşedinte al Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad, dar şi administrator de bloc, spune că noul format al „Adevărului" l-a făcut să citească ziarul cu mai mult interes.

„Citesc ziarul la primele ore ale dimineţii. În primul rând, mă uit la ştirile locale, iar apoi la cele din alte regiuni. Îmi plac mult articolele despre administratori şi asociaţii de proprietari", afirmă arădeanul. Acasă are timp mai mult, aşa că reuşeşte să-l parcurgă în întregime. „La serviciu nu reuşesc să citesc prea mult, însă când ajung acasă mă apuc de citit. Îmi place că sunt tot felul de informaţii. Am şi una dintre colecţiile de cărţi", mai spune Vasile Arion.

Colind pe banii părinţilor

Din nou, regăsim în presa locală îndemnul ca aceia care sunt interesaţi să colinde la instituţii conduse de oameni politici să se înscrie la un anumit număr de telefon. Şi, din nou, vom asista la uşurarea bugetului cu sute de mii de lei, pentru ca instituţia colindată să-şi răsplătească vizitatorii. Suntem prea aproape de comunism pentru a perpetua mersul cu urări la „conducătorii iubiţi", mai ales când ei sunt puşi doar politic şi nu sunt oameni care au ajuns aici urcând în ierarhie pentru o carieră.

Şi, prin cadourile date din bani publici, se distruge ideea de colind, curată, aşa cum este încă în rândul populaţiei. Cei care nu sunt foarte-foarte tineri îşi amintesc cum se făcea colindatul, mai ales la ţară, acasă la gospodarul care oferea colindătorilor, în schimbul veştilor curate şi a urărilor de prosperitate, cadouri din agoniseala lui, nu din banul public! Cum să se ducă cineva să colinde un şef de instituţie, care îi va oferi colindătorului trataţia din taxele şi impozitele pe care le plăteşte colindătorul, sau, dacă este copil sau elev, din taxele plătite de părinţi?

Se face o confuzie între gospodarul adevărat, care munceşte pentru familia lui şi care oferă din prea plinul său colindătorilor şi „gospodarul" gen edil, care administrează bani publici, plătit de populaţie şi care are şi venit anual încasat de peste 75.000 de lei. Vorbim de o criză în România şi noi ne permitem să aruncăm bani publici pentru plata celor care îi colindă pe „ştabii" oraşului şi pe cei ai judeţului? Poate că vor reflecta asupra temei aleşii atât de darnici cu banul public, recte cei care vor să ajute vreun afectat de criză care are vreo firmă de distribuţie dependentă de afacerea politică cu banii publici. La fel şi profesorii sau educatoarele care îşi cară elevii şi copiii pentru a îi ura pe politruci, dar pe care inşii din acelaşi partid i-au lăsat fără tichetele cadou şi salarii! Florentin Deac

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model