Pagina cititorului: „Nu ratez nicio ştire“
0Radian Neag are 23 de ani şi spune că se numără printre cititorii fideli ai ziarului „Adevărul“.
„Bunicul meu este şi el abonat de ani mulţi. El a fost cel care m-a convins să mă abonez şi eu. Este un ziar în care găsesc informaţiile de care am nevoie", mărturiseşte Radian. Tânărul preferă paginile de sport, iar cu „Adevărul" nu ratează nicio ştire din domeniul lui preferat. Citeşte ziarul în fiecare zi şi e mulţumit de faptul că „Adevărul" nu-l plictiseşte cu prea multe articole politice.
Urmăreşte cu la fel de mult interes paginile de actualitate, mai ales când sunt evenimente legate de oraşul săul natal. „Sunt la zi cu toate subiectele şi îmi place când citesc despre evenimentele din Arad. Nici nu mă gândesc să renunţ la acest ziar", adaugă Radian.
Editorialul cititorului: De ce suntem laşi?
Aproape zilnic ajung la mine tot felul de sesizări de la cetăţeni simpli, care se confruntă cu diverse probleme în societate. Fie că este vorba de neînţelegeri cu vecinii, cu administraţia locală, cu poliţia, justiţia, sistemul de sănătate ori de învăţământ, majoritatea acestor sesizări au un numitor comun - faptul că petenţii nu vor să îşi asume responsabilitatea reclamaţiilor pe care le fac, preferând, în cele mai multe cazuri, să rămână anonimi, cu problemele nerezolvate, de frica eventualelor repercusiuni. I-am întrebat, pe fiecare la rândul lui, cum îşi va găsi dreptatea, din moment ce atunci când o caută se ascunde după cireş. Răspunsul a fost cam de fiecare dată acelaşi: „Păi, de-asta am venit la dumneavoastră, să ne ajutaţi!"
Aşadar, românii aşteaptă ca altcineva să le rezolve problemele ori să scoată castanele din foc cu mâna altuia, ceea ce, din punctul meu de vedere, este una dintre cele mai evidente forme ale laşităţii. De fiecare dată când am avut de-a face cu astfel de oameni i-am trimis elegant la plimbare şi aşa voi proceda şi de acum înainte. Iată câteva argumente în sprijinul acestei atitudini: Cred cu tărie că infernul în care trăim azi în societatea românească vine din fiecare din noi.
Laşităţile noastre de fiecare zi, mai mici sau mai mari, au născut monştri care ne-au dat motive să fim satisfăcuţi de a duce o viaţă mizerabilă. Am tăcut prea mult, am strigat prea puţin şi ne-am silit să trăim rezonabil atunci când ne venea să urlăm.
Dacă cineva ar avea vreun motiv să ne facă o radiografie identitară, ar afla că suntem bârfitori, resemnaţi, solidari doar în frică şi divizaţi în mai toate celelalte. Trăim într-o veşnică aşteptare, probabil singurul lucru la care ne pricepem cel mai bine. În anii '50 i-am aşteptat pe americani să ne scape de Stalin, pe urmă am aşteptat să scăpăm de Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, iar azi aşteptăm să scăpăm de Băsescu. De fapt, în tot acest timp am aşteptat propria noastră decădere care, iată, este pe cale să se întâmple. E drept că aşteptarea poate fi uneori o sursă de speranţă, însă în cazul nostru a fost doar o dezamăgire. Florin Frăţilă