Pagina cititorului: Mi-am făcut o bibliotecă frumoasă“

Gheorghe Chelmuş are 66 de ani şi este profesor de matematică în Focşani. El şi-a făcut abonament la „Adevărul" în urmă cu un deceniu, dar este şi un colecţionar al produselor lansate în ultimii ani de trustul nostru.

„Citesc cu nesaţ acest ziar, pe care îl consider singurul jurnal complet din România. Îmi place că se adresează cititorului atât cu subiecte captivante, cât şi cu informaţii utile",  mărturiseşte profesorul focşănean. Gheorghe Chelmuş se mai mândreşte şi cu colecţia sa de cărţi de la „Adevărul": „Nu-mi lipseşte nicio carte, am absolut tot ce s-a editat, inclusiv colecţia «Rahan». Mi-am format o bibliotecă frumoasă, pe care am să o las moştenire nepotului meu", ni se destăinuie profesorul Gheorghe Chelmuş.

Pentru o altă Zi Naţională

„Adevărul" propunea în urmă cu câteva săptămâni, prin semnătura lui Laurenţiu Luca, tema: Cum ai dori ca România să celebreze centenarul Marii Uniri, la 1 decembrie 2018? Dacă îmi este permis, aş îndrăzni un răspuns şocant: pregătindu-se să îşi mute Ziua Naţională pe 4 sau 26 iunie! Motivul este importanţa actului de la Trianon (semnat în 4 iunie 1920) şi intrat în vigoare în 26 iunie 1921. Judecând cu inima, 4 iunie 1920 a însemnat cu adevărat România Mare şi recunoaşterea internaţională. Judecând după norme, 1 decembrie 1918 a însemnat exprimarea dorinţei a 1.228 de delegaţi care dădeau glas unui deziderat - „Noi vrem să ne unim cu ţara!" - şi începutul luptei pentru recunoaşterea voinţei românilor, care, atenţie!, a fost finalizată abia la Trianon şi după episodul opinca pe parlamentul ungar!  Este ca şi cum am avea o revoluţie, începută în 1918 şi finalizată în 1920, la care se sărbătoreşte doar declanşarea, iar ca paralelă este ca şi cum am marca 17 decembrie 1989 şi nu am băga în seamă victoria Revoluţiei, consfinţită doar în 22 decembrie!

Cel de-al doilea motiv pentru care am putea muta Ziua Naţională ţine de nevoia de o sărbătoare într-un anotimp mai prielnic. Românul s-a obişnuit că sărbătoarea sa naţională, de iarnă, să ţină 2-3 ore, timp în care se depun coroane şi se defilează, după care el fuge la un strop de căldură, fie şi sub formă de ţuică şi fasole proaspăt gătită, pentru ca, seara, dacă mai are chef de ieşit, să vină la concerte gen Holograf, Compact, pe banul lui din impozite - prin mila primăriilor - şi la artificiile abonaţilor la bani publici. Cam puţin faţă de ce se întâmplă în SUA, Franţa sau Germania, nu-i aşa?  Şi, în fine, al treilea motiv de căutare a noii Zile ţine de... rădăcină. Pentru un moldovean apartenenţa la România a început după 1859, dar pentru un transilvănean, din păcate,  abia după 1918. De ce să nu găsim, deci, o dată, ca 4 sau 26 iunie, la care să rezoneze toate provinciile româneşti?  Florentin Deac