Pagina cititorului: „Îmi plac anchetele şi reportajele“
0Liviu Popa, 25 de ani, citeşte în fiecare zi „Adevărul“ pentru a afla noutăţile care se petrec în jurul lui. Tânărul lucrează ca funcţionar şi este abonat a ziarului.
Spune că a ales acest cotidian pentru că este unul complex şi cuprinde informaţii complete din toate domeniile. „Îmi plac paginile de eveniment şi sunt interesat de subiectele care ne vizează direct pe noi, tinerii", explică Liviu Popa.
În fiecare dimineaţă, înainte de a merge la serviciu, Liviu se pune la curent cu ce s-a întâmplat în toată ţara, fiind adesea cel mai bine informat dintre colegii lui. „Cel mai mult îmi plac informaţiile sportive, anchetele, dezvăluirile despre unele personalităţi şi materialele gen reportaj, adică scurte istorioare ale unor locuri sau oameni interesanţi. Îmi place că informaţiile sunt clare şi întotdeauna argumentate", a adăugat tânărul.
Editorialul cititorului: A fost 23 august
23 august nu mai este, de peste două decenii, ziua naţională a României. Şi, în logica istoriei, nici nu avea de ce să fie. Însă o dată istorică de primă însemnătate - cu valoare indubitabilă de „bornă de destin naţional" şi cu imens ecou şi implicaţie în soarta Europei de la 1944 - va rămâne, oricâte interpretări i s-au dat sau i se vor da. Din nefericire, unele de-a dreptul şi tembele, şi iresponsabile, „purjate" de istorici şi oameni politici conjuncturali şi de veseli urechişti. Şi cu toate controversele ţesute în jurul său (mai ales pentru a fi obturat rolul de prim ordin al regelui Mihai I, care, prin Înaltul Ordin regal de schimbare de front, a grăbit sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în favoarea Naţiunilor Unite), 23 august 1944 a fost actul fundamental de salvgardare a României, ca stat, cât mai este şi astăzi. Altminteri - chiar dacă a fost nevoită (trădată de marii aliaţi democratici occidentali) să traverseze cei 45 de ani ai gulagului comunist -, acum ştim prea bine, ar fi dispărut cu totul de pe mapamond.
Ceea ce s-a petrecut, în după-amiaza zilei de 23 august, la Palatul Regal - este o opinie personală de geopolitician - nu a avut caracterul nici al unei „lovituri de stat", nici al unui puci, atâta vreme cât Regele şi-a exercitat atributele şi responsabilităţile suverane şi constituţionale într-un moment când „partidele istorice" aplicau un stand-by laş, iar partidul comuniştilor vâna puterea pe mâna Kremlinului.
Regele le-a adus cu picioarele în realitatea tragică a momentului şi, cu toată tinereţea sa, a determinat o victorie românească: salvarea statului de la neantizare. Astfel că, şi Winston Chuchill, şi Iuliu Maniu, au văzut, volens-nolens, gestul Regelui ca pe o revoluţie. Nu aşa cum a taxat-o propagandistic Nicolae Ceauşescu. Ci ca pe o revoluţie în salvarea României şi a Europei. Da, acesta este adevărul despre actul de la 23 august 1944. A fost, în acea vară, şi pentru mersul ostilităţilor celui de-al Doilea Război Mondial, una din „orele astrale" ale României. Dr George Coandă