Pagina cititorului: „Elevii îmi cer cărţi de la «Adevărul»“
0Gina Soare este profesoară de limba franceză la o şcoală din Prahova. Prin natura meseriei, consideră că lectura nu este niciodată suficientă, aşa că volumele din colecţiile „Adevărul“ au venit ca un ajutor atât pentru sine, cât şi pentru copiii pe care îi instruieşte.
„Sunt cadru didactic la o şcoală de la ţară, unde, deşi drumurile sunt bune şi nu sunt lipsuri importante, accesul la o librărie sau la un stand de cărţi este inexistent. Am împrumutat multe cărţi din colecţiile «Adevărul» copiilor şi chiar am avut surpriza să-mi mai ceară. Au prins repede gustul şi acum îşi selectează singuri cărţile", a remarcat profesoara. Gina Soare a apreciat, deopotrivă, colecţiile „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă", „Marile muzee ale lumii", cât şi „Pictori de geniu".
A fost sau n-a fost Revoluţie?
Am şi eu o problemă care mă frământă de mulţi ani. A fost sau n-a fost Revoluţie în l989? Acceptând definiţia din dicţionarul ce-mi stă la îndemână, revoluţia este „schimbare calitativă radicală în viaţa economică şi social-politică, prin care se asigură realizarea rapidă a progresului; revoluţie socială = proces de transformare radicală a societăţii bazată pe clase antagonice, prin care se realizează trecerea de la o formaţiune social-economică inferioară la una superioară".
Ce s-a realizat în 1989? Schimbarea la vârf a deţinătorilor puterii politice cu cei care făcuseră şi ei parte din puterea schimbată, dar le căzuse ,,caşul din cioc" şi priveau cu jind, cum vulpea bătrână îi păcălise. De aceea, au fugărit-o şi, până la urmă, au răpus-o. „Schimbare social-economică cu alta superioară"... Să fim serioşi! S-a schimbat una inferioară cu una dezastruoasă, iar, după părerea mea, nici nu s-a dorit altceva, pentru a se „demonstra" ce înseamnă capitalism: sărăcie multă şi bogaţi puţini (tot ai noştri ), şomaj, lipsuri de toate felurile. Proprietatea, esenţa lumii libere: „un moft".
Ceva, ceva tot s-a schimbat. A dispărut Securitatea, printre militarii activi. S-au schimbat uniformele militarilor şi ale miliţienilor. În rest? Toate bune şi frumoase. S-a dat pământ ţăranilor şi nimic altceva, nici măcar o sapă, o greblă, o cazma. Li s-a dat însă „posibilitatea" să meargă pe la judecătorii, tribunale, curţi de apel, ca să li se dea pământul pe care îl avuseseră ei sau părinţii lor.
Un personaj din „Răscoala" lui Liviu Rebreanu, referindu-se la oamenii politici, zice: „Ceea ce înseamnă că au dat foc ţării cu premeditare şi fără niciun scrupul, căci ruina ţării pentru ei n-are importanţă, ci numai acapararea guvernului, chiar şi al unei ţări ruinate... Degeaba. Sunt odioşi, amice! Eu nu fac politică şi-mi sunt indiferente partidele politice cu aşa-zisele lor ideologii, dar ăştia sunt îngrozitori!". E şi părerea mea. Ştefan Sohaciu