OTV are din nou licenta audiovizuala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul National al Audiovizualului a acordat, joi, licenta audiovizuala SC Ocram Televiziune SRL, pentru postul de televiziune OTV, care are de aceasta data un proprietar de cetatenie italiana, si

Consiliul National al Audiovizualului a acordat, joi, licenta audiovizuala SC Ocram Televiziune SRL, pentru postul de televiziune OTV, care are de aceasta data un proprietar de cetatenie italiana, si propune programe total diferite fata de postul caruia i-a fost suspendata licenta de emisie in 2002. Marco Romagnoli, patronul viitorului post, a declarat ca a cumparat de la fostii detinatori aparatura, publicatia Oglinda (ziar pe care l-a inchis) si a inregistrat la OSIM pe numele sau marca OTV, care ii apartinea lui Dan Diaconescu. "Vom pastra doar numele, sigla nu", a declarat, in fata membrilor Consiliului National al Audiovizualului (CNA), Marco Romagnoli. Acesta a precizat, la solicitarea lui Ralu Filip, ca a cumparat toate activele care au apartinut lui Dan Diaconescu, iar acesta nu mai are nici o legatura cu noua societate. "Acest lucru poate fi verificat si la Registrul Comertului", a spus Romagnoli. Membrii CNA au hotarat, dupa o dezbatere cu argumente pro si contra, cu opt voturi "pentru" si doua abtineri (cele ale lui Mircea Sorin Moldovan si Ralu Filip) acordarea licentei pentru postul OTV.